Reducerea efectivelor militare ale SUA din Germania: ‘cadou pentru Kremlin’, apreciază un general american

Planul Washingtonului de a reduce efectivele militare ale SUA din Germania este 'un cadou pentru Kremlin', apreciază generalul american în retragere Ben Hodges, citat marţi de dpa. Fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017 consideră că ţara sa ar fi mai afectată decât Germania dacă decizia ar fi pusă în practică, scrie Agerpres. 
Economica.net - mar, 23 iun. 2020, 10:31
Reducerea efectivelor militare ale SUA din Germania: 'cadou pentru Kremlin', apreciază un general american

Preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea din Germania a 10.000 de militari americani ca pe o sancţiune pentru neîndeplinirea de către Berlin a obligaţiilor de finanţare a NATO. Generalul locotenent Hodges contestă ideea, arătând că Statele Unite s-ar distanţa astfel faţă de un aliat, ar afecta şi alţi aliaţi europeni, nu ar promova interesele americane şi ar fi probabil şi dificil de implementat. ‘Ne loveşte pe noi şi îi loveşte pe aliaţii noştri. Nu sancţionează Germania şi este un cadou pentru Kremlin’, au fost cuvintele fostului comandant despre retragere, scrie Agerpres. 

Trump a criticat de mai multă vreme Germania pentru bugetul insuficient alocat apărării. Obligaţiile Berlinului faţă de Alianţa Nord-Atlantică ar presupune alocarea a 2% din PIB. În ultimele săptămâni, liderul de la Casa Albă a crescut presiunea prin anunţul reducerii efectivelor, susţinând că SUA suportă costuri prea mari pentru menţinerea prezenţei militare, în timp ce Germania nu investeşte suficient în forţele sale armate.

În urma reducerii, pe teritoriul german ar rămâne doar circa 25.000 de militari americani, mult sub desfăşurarea de trupe începută după cel de-al doilea război mondial. Hodges arată că o mare parte din trupele prezente acum în Germania asigură sprijinul pentru misiuni ale SUA în alte părţi ale lumii, fiind în acelaşi timp gata de a ajuta ţările membre NATO din Europa.

Trump a sugerat că efectivele retrase din Germania ar putea fi mutate în Polonia. Hodges avertizează că nu va fi uşor din cauza acordurile legale privind ‘starea forţelor’ SUA. Pentru staţionare pe termen lung în Polonia va fi nevoie de negocierea unor noi acorduri, iar dacă demersul nu reuşeşte, nu este sigur că guvernul german va permite revenirea la situaţia anterioară. Acest lucru ar reprezenta un succes pentru Rusia, care s-a opus multă vreme prezenţei militare americane în Europa.

Generalul, în prezent titular al Catedrei Pershing pentru studii strategice în cadrul Centrului pentru Analiză Politică Europeană (institut de cercetări politice non-profit), arată că Rusia ‘nu a făcut nimic pentru a-şi schimba comportamentul, dar obţine o reducere cu 28% a capacităţii SUA în Germania. Evident, acesta nu este rezultatul unei analize strategice’.

Iniţiativa ‘reflectă, din păcate, o lipsă completă de înţelegere din partea preşedintelui (…) a motivului din care avem soldaţi şi aviatori în Germania. Ei nu sunt acolo ca să apere Germania, ci pentru noi’, a mai arătat Hodges. El a precizat că aceste considerente nu exonerează Germania de datoria de a atinge ţinta de finanţare a NATO, care constituie ‘o răspundere şi o obligaţie’. Liderii germani trebuie să găsească o modalitate de a convinge alegătorii că investiţiile militare sunt necesare din cauza ameninţărilor externe, care se manifestă fie sub forma trupelor de pe teren, fie a atacurilor cibernetice.

‘Germania trebuie să investească în apărare datorită propriilor motivaţii, nu din cauză că altcineva spune că trebuie’, dar presiunea în acest sens nu va dispărea, a insistat generalul. El a reamintit că şi fostul preşedinte american Barack Obama i-a criticat pe cei care profită gratuit de cheltuielile pentru securitate ale Statelor Unite. Orice preşedinte american se aşteaptă ca Germania să atingă obiectivele NATO, a adăugat Hodges.

‘Chiar dacă la începutul lui 2021 va fi o altă preşedinţie, vor exista în continuare aşteptări din partea poporului american şi a unei eventuale administraţii Biden privind obligaţiile în continuare ale Germaniei’, a mai spus generalul, care şi-a exprimat speranţa că ‘va exista un ton diferit, mai amiabil între cei doi vechi aliaţi decât cel pe care îl vedem şi auzim în prezent’.

Fostul comandant consideră că este vorba de o problemă diplomatică. După părerea sa, ‘administraţia Trump a fost foarte dură în limbajul public şi în critica publică. Nu aşa trebuie să discutăm cu cel mai important aliat al nostru’. ‘Aud uneori mai multe critici la adresa Germaniei decât a Coreei de Nord sau a Kremlinului’, a arătat el.

Hodges a mărturisit că simte că decizia privind trupele este luată cu gândul la politica americană, dar a remarcat şi opoziţia faţă de plan existentă în Congresul SUA. El a pus la îndoială posibilitatea implementării în următoarele şase luni, aşa cum anunţase Trump, deoarece încă nu există o planificare a deplasării militarilor. Generalul estimează că ar fi nevoie în acest scop de mai mult de două luni şi jumătate de muncă. 

Te-ar mai putea interesa și
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada 1 ianuarie -30 septembrie......
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească pentru deciziile sale
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...