Reducerea facturilor la energie, un pas necesar, dar nu suficient pentru ArcelorMittal Galaţi

Economica.net
25 07. 2013
arcelor_90196800

Potrivit acestuia, legislaţia privind susţinerea certificatelor verzi şi liberalizarea preţurilor la gazele naturale constituie în proporţie de 90% motivul pentru care combinatul gălăţean încă se află în al cincilea an consecutiv de pierderi.

‘După modificarea aplicată prin OUG 57, acest prim pas reprezintă doar 20% din ceea ce am vrea noi să recuperăm ca şi cheltuieli pe energie electrică şi gaze. Toate eforturile făcute de noi până acum, de rentabilizare şi eficientizare a muncii, nu vor fi  suficiente dacă nu se va stabili cadrul corect al acestor preţuri la energie. În 2012 am plătit factura la energia electrică cu 25 de milioane de euro mai mult faţă de factura din 2009. Dacă nu se va face nimic în privinţa preţurilor, în 2015 vom plăti 54 de milioane de euro pentru aceeaşi cantitate de resurse energetice’, a declarat Bruno Ribo.

El a precizat că dificultăţile cu care se confruntă ArcelorMittal Galaţi sunt aceleaşi întâmpinate de toţi marii producători din ţară din diverse domenii (ciment, aluminiu, sticlă, produse pneumatice etc.), iar neimplicarea statului în ajustarea preţurilor la energie (energie electrică şi gaze naturale) ar putea face nerentabilă activitatea siderurgică din România, lucru explicat de patronul Grupului ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, premierului Victor Ponta. După întâlnirea dintre primul ministru şi omul de afaceri Lakshmi Mittal, a apărut OUG 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 ce urmărea stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

‘Deşi am crescut cu 15% eficienţa muncii faţă de situaţia din 2007, după cum ştiţi, ne aflăm în al cincilea an consecutiv de pierderi. Toate progresele pe care le facem sunt transferate către clienţi, pentru că avem concurenţi mulţi, şi către furnizori, prin preţurile plătite pentru materia primă şi preţurile la energie. În discuţiile purtate între domnul Mittal şi domnul Ponta, ne-am exprimat îngrijorarea că actualul cadru nu ne permite să rămânem sustenabili în privinţa activităţii noastre’, a mai spus Bruno Ribo, opinând că prin liberalizarea preţurilor la gazele naturale, acestea vor creşte cu 140% faţă de nivelul actual.