Reducerea numărului certificatelor verzi pentru energia regenerabilă, ilegală şi abuzivă – asociaţie

Economica.net
19 12. 2013
parcul_eolian_wallpapers_34499_1920x1200_44573700

„Încă din 29 martie, când Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat raportul de monitorizare a supracompensării prin intermediul căruia a recomandat Guvernului reducerea numărului de certificate verzi pentru industria solară, asociaţia noastră a prezentat argumente solide că ipotezele luate în considerare de acest raport nu reflectă realitatea din piaţă şi o reducere la trei certificate verzi nu este doar de natură să prejudicieze grav investitorii / producătorii de energie solară (numărul de certificate ar trebui sa fie de minim 4,5), dar este şi ilegală”, potrivit unui comunicat al ARIF.

La începutul acestei săptămâni, Guvernul a decis că producătorii de energie eoliană vor primi, din 1 ianuarie 2014, doar 1,5 certificate verzi pentru fiecare MWh de energie livrat consumatorilor, în timp unităţile fotovoltaice vor fi recompensate cu trei certificate verzi, jumătate din nivelul actual.

Unităţile eoliene vor primi, până în 2017, un număr de 1,5 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în reţea, iar după 2018 vor încasa 1,25 de certificate verzi. În prezent, centralele eoliene primesc două certificate verzi până în 2017, respectiv un certificat verde după 2018.

Pentru centralele fotovoltaice, numărul de certificate verzi va fi redus, din 1 ianuarie, de la şase la trei pe MWh de energie electrică. În cazul microhidrocentraleolor noi cu putere instalată de el mult 10 MW, numărul certificatelor verzi va scădea de la trei la 2,3 certificate verzi pe MWh de electricitate.

ANRE a constatat, în prima parte a anului, în urma unui studiu, că producătorii de energie din surse regenerabile primesc prea multe certificate verzi pentru energie produsă, prin raportare la costul investiţiilor în centrale de producţie, şi a recomandat Guvernului reducerea numărului certificatelor verzi acordate acestora.

În comunicat se precizează că decizia reducerii numărului de certificate verzi încalcă legea care stabilșete sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

Legea prevede că dacă în termen de doi ani consecutivi România nu atinge nivelul cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare, Guvernul va lua măsuri de stimulare a investiţiilor.

În opinia ARIF, România nu a atins aceste cote în ultimii trei ani. Atingerea cotelor ar duce și la reducerea prețului certificatelor verzi, și implicit și a prețului plătit de consumatori pentru electricitatea consumată.

„Sistemul din România a fost gândit întocmai pentru a se autoregla. Din păcate, s-a ales calea zvonurilor, publicării de proiecte de acte normative care nu au fost adoptate niciodată şi care au dus la scăderea încrederii investitorilor în mediul de business din România. Astfel, factura de energie electrică nu a scăzut pentru consumatorii finali, fapt confirmat în urmă cu câteva săptămâni de Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie”, se menţionează în comunicat.

Potrivit ARIF, investițiile în energia regenerabilă s-au ridicat în total la 5 miliarde de euro, fiind create peste 5.000 locuri de muncă, iar companiile de profil au plătit la bugetul statului peste 400
milioane de euro.

„România riscă să plătească despăgubiri de miliarde de euro pentru aceste măsuri abuzive. (…) Membrii noștri consideră s-a mers mult prea departe cu măsurile abuzive adoptate împotriva energiei regenerabile, care a reprezentat în ultimii doi ani principalul motor de atragere a investiţiilor străine directe si de noi locuri de muncă”, se arată în comunicat.

Modificarea legislației privind energia regenerabilă au cauzat pierderea a 15 milioane de euro din TVA aferentă certificatelor verzi.

Pe lângă reducerea numărului de certificate verzi, Guvernul a decis ca, din 1 iulie, să fie amânată acordarea unei părţi din certificatele verzi către investitorii în microhidrocentrale, centrale eoliene şi fotovoltaice, măsura urmând să fie valabilă până în martie 2017 pentru centralele hidro şi solare, şi până în 2018 pentru centralele eoliene.

ARIF va contesta actul normativ prin care a fost redus numărul certificatelor verzi pentru energie regenerabilă la „instanțele competente”, se mai arată în comunicat.

Sistemul certificatelor verzi este modul în care Guvernul a decis să sprijine producţia de energie din surse regenerabile. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.