Reducerea numărului de ore, o măsură aparent benefica pentru elevi, cu preţul concedierii a 25.000 cadre didactice – FSLI
Potrivit sindicalistilor, masura poate fi utila, însa numai daca va fi însotita de alte masuri complementare precum cresterea numarului de clase si un program „Scoala dupa scoala” implementat la nivel national. În caz contrar, FSLI avertizeaza asupra unui risc major de declansare a unui conflict de amploare în învatamântul preuniversitar pentru ca legea va fi o mai mare lovitura data acestui sector.
„Modificarea de catre Senatul României a art. 66 din Legea Educatiei Nationale, în sensul reducerii numarului de ore din planurile cadru pentru învatamântul preuniversitar este o masura care, aparent, va aduce beneficii elevilor, cu pretul concedierii a aproximativ 25.000 de cadre didactice. Aceasta masura, poate fi utila sistemului de învatamânt numai daca va fi însotita de alte masuri absolut obligatorii. Federatia Sindicatelor Libere din Învatamânt considera ca, dupa promulgarea acestei legi de catre Presedintele României, trebuie emisa o Ordonanta de Urgenta prin care sa fie prorogat termenul de aplicare al acestei legi pâna când vor putea fi luate acele masuri suplimentare obligatorii. În caz contrar, avertizam ca exista riscul major de declansare a unui conflict de amploare în învatamântul preuniversitar”, se arata într-un comunicat FSLI.
Potrivit sursei citate, desi scaderea numarului de ore din planurile cadru a fost prezentata ca o masura benefica, pentru ca elevii vor sta mai putin la scoala, în realitate ei vor fi afectati de acest lucru, la fel cum vor fi afectate multe cadre didactice. Mai multi specialisti din zona de educatie considera ca este în avantajul elevilor sa stea cât mai mult la scoala, dar lucrurile trebuie astfel gândite, încât aceasta perioada petrecuta în spatiul scolar sa nu fie o corvoada pentru elevi, ci sa fie utila si nestresanta, precizeaza sindicalistii.
În context, acestia arata ca, pentru ca reducerea numarului de ore din planurile cadru sa nu aiba efecte negative asupra elevilor si cadrelor didactice, ci sa fie benefice acestora, trebuie luate anumite masuri complementare precum: modificarea programelor scolare pentru a se evita epuizarea elevilor prin comprimarea actualei materii scolare si asa sufocanta, într-un numar mai mic de ore la clasa; reducerea numarului de elevi la clasa, pentru îmbunatatirea calitatii actului educational, precum si implementarea programului „Scoala dupa scoala” de care sa beneficieze toti elevii, pentru a fi sprijiniti la realizarea temelor si, totodata, supravegheati; introducerea programului gratuit „O masa calda” care va asigura elevilor confortul de care au nevoie pentru a face fata provocarilor din timpul zilei.
„Aceste masuri sunt absolut necesare si pentru a putea asigura posturi pentru cele aproximativ 25.000 de cadre didactice afectate de aceasta reducere a numarului de ore. Implementarea acestor masuri înseamna cresterea calitatii actului educational, dar si o politica sociala responsabila. Sa dai afara 25.000 de oameni înseamna nu doar o lovitura pentru sistemul de învatamânt, dar si pentru bugetul asigurarilor de somaj, cât si pentru ceea ce înseamna nivelul de productivitate sanatos într-o tara care nu are nevoie sa bata pasul pe loc. Ipoteza ca aceasta masura a reducerii numarului de ore din planurile cadru va conduce si la disparitia celor 3.800 de necalificati din sistem nu se va pune în practica, având în vedere ca aceste cadre didactice necalificate se regasesc, în general, în unitati de învatamânt din zone izolate, decât daca cei care guverneaza aceasta tara vor acorda facilitati pentru a atrage cadre didactice calificate”, subliniaza FSLI.
Pe de alta parte, Federatia avertizeaza ca punerea în practica a legii, fara sa se ia masurile propuse, va fi evenimentul cu cel mai mare impact social negativ din istoria post-decembrista a României.
„Federatia Sindicatelor Libere din Învatamânt este pregatita sa lucreze, prin intermediul specialistilor pe care îi are, alaturi de responsabili din Ministerul Educatiei Nationale la o reforma reala a sistemului de învatamânt, prin care sa fie puse în aplicare toate masurile prin care sa crestem calitatea educatiei si sa pastram cadrele didactice care îsi fac meseria în sistem. Aceasta lege prin care se vrea reducerea numarului de ore din planurile cadru, fara a se lua masurile suplimentare propuse, va fi o mai mare lovitura data învatamântului preuniversitar. De aceea este absolut necesar sa fie prorogat termenul de aplicare a legii, pâna când se vor pune în practica si aceste masuri suplimentare, pentru ca este imposibil ca acestea sa fie implementate pâna la 1 septembrie 2020, data la care ar trebui sa intre în vigoare aceasta lege. Altfel, exista riscul major sa fie declansat un conflict de amploare în învatamântul preuniversitar”, a declarat Simion Hancescu, presedinte FSLI.
Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de Camera decizionala, un proiect legislativ care vizeaza reglementarea numarului de ore la clasa, în functie de vârsta.