Reducerea poluării produsă de vehiculele de mare tonaj ar aduce economii de 15 miliarde de euro în costuri de sănătate – raport

Poluarea atmosferică produsă de vehiculele de mare tonaj s-ar reduce cu şase puncte procentuale (87% faţă de 81%, în prezent), până în anul 2050, comparativ cu propunerea Comisiei Europene (CE), şi ar exista economii de 15 miliarde de euro în costuri de sănătate la nivel european, arată un raport întocmit de Grupul de mediu european Transport & Environment (T&E), citat de Asociaţia 2Celsius.
AGERPRES - Dum, 28 ian. 2024, 17:55
Reducerea poluării produsă de vehiculele de mare tonaj ar aduce economii de 15 miliarde de euro în costuri de sănătate - raport

Conform datelor analizate, în anul 2020, peste 400.000 de persoane au murit prematur în Uniunea Europeană (UE) din cauza poluării aerului, iar camioanele şi autobuzele sunt responsabile pentru 25% din aceste cazuri, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, realizatorii cercetării punctează faptul că extinderea standardelor privind emisiile de CO2 la camioanele urbane de livrare, de gunoi şi de construcţii, care circulă zilnic în oraşele europene, ar reduce, până în 2050, cantitatea de oxizi de azot (NOx) echivalentă cu cea care ar rezulta din eliminarea de pe şosele a 16 milioane de maşini poluante.

Totodată, menţinerea autocamioanelor mici şi a celor profesionale în afara standardelor de dioxid de carbon pentru vehiculele de mare tonaj i-ar costa pe contribuabilii UE aproape la fel de mult ca întregul Produs Intern Brut (PIB) al Maltei, respectiv 15 miliarde de euro, în următorii 26 de ani.

Specialiştii T&E consideră că Parlamentul European şi Consiliul European ar trebui să profite de negocierile trilaterale privind standardele de CO2 pentru vehiculele grele (HDV) pentru a extinde domeniul de aplicare atât la camioanele mici, cât şi la cele profesionale. „Acest lucru ar reduce poluarea atmosferică produsă de vehiculele de mare tonaj cu încă şase puncte procentuale (87% faţă de 81%) până în 2050, comparativ cu propunerea Comisiei, şi ar economisi 15 miliarde de euro în costuri de sănătate”, se menţionează în raportul citat.

Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E) are ca scop promovarea şi crearea la nivelul UE şi la nivel global de politici pe domeniul transporturilor, bazate pe principii de dezvoltare sustenabilă. Înfiinţată în anul 1990, T&E reprezintă 58 de organizaţii din 26 de ţări din Europa, în special grupuri de mediu şi militanţi care lucrează pentru politici de transport durabile la nivel naţional, regional şi local.

2Celsius este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010 cu scopul de a influenţa politicile privind schimbările climatice pe plan naţional şi european. Asociaţia este membru în organizaţiile internaţionale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe şi T&E.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, pentru corupţie şi trafic de influenţă,......
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului ...
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...