Reducerea TVA la apă la 9% pentru toţi consumatorii are un impact bugetar de 1,8 miliarde de lei – Teodorovici

Reducerea TVA la apă la 9% va avea un impact bugetar anual de 1,8 miliarde de lei şi ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2016 dacă se găsesc măsurile compensatorii necesare, însă nu va fi cuprinsă în actualul proiect de Cod Fiscal, a declarat pentru Agerpres luni ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 09:28
Reducerea TVA la apă la 9% pentru toţi consumatorii are un impact bugetar de 1,8 miliarde de lei - Teodorovici

‘Nu (nu va fi cuprinsă în Codul Fiscal – n.r.). Vom decide la final de an, dacă vom găsi resursele necesare. Dacă noi găsim o măsură compensatorie (pentru buget – n.r.), nu ar fi păcat să nu aplicăm o asemenea măsură de relaxare fiscală extrem de importantă’, a precizat, pentru , ministrul Finanţelor.

El a mai spus că reducerea TVA la 9% la apă vizează toate categoriile de clienţi, casnici şi industriali, iar impactul bugetar ar fi de 1,8 miliarde de lei anual, având în vedere că de la 1 ianuarie 2016 cota standard de TVA urmează să se reducă de la 24% la 20%, potrivit proiectului de Cod Fiscal.

‘Discuţiile se poartă în Ministerul Finanţelor, nu la sediul unui partid. Eu, ca şi promotor al acestei idei, ţin foarte mult la ea, nu doar pentru consumatorii casnici ci pentru tot ce înseamnă consum de apă în România, pentru că o astfel de măsură, cu un impact aparent mare, dar din punctul meu de vedere nu foarte mare, 1,8 miliarde de lei anual, poate duce la efecte pozitive în lanţ în economie. Vă dau un singur exemplu, partea de irigaţii. Reducerea TVA la 9% va fi un imbold fantastic de necesar în această zonă extrem de importantă care trebuie încurajată’, a subliniat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a mai spus că se au în vedere şi alte măsuri de relaxare fiscală, dacă bugetul va permite. ‘Aceasta este abordarea mea. Am spus, cât voi fi ministru de Finanţe în funcţie nu voi impune o taxă nouă şi nu voi creşte taxele existente’, a subliniat oficialul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație la 7,5% pe tot anul 2025
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație ...
După decizia BNR de menținere a dobânzii de politică monetară la 6,5%, Ciprian Dascălu, economistul șef al BCR, anunță că prima tăiere a ratei dobânzii cheie va avea loc probabil la......
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – Analiști
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – ...
ROBOR s-ar putea situa la 6,5% - 7,5% sau chiar 8% la sfârșitul anului, pentru a îngloba inflația, arată Adrian Codirlașu, ...
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Constructorii chinezi de automobile se extind în Europa mizând pe prețuri competitive în diferite segmente de piață ...
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că Statele Unite ale Americii vor impune sancţiuni împotriva ...