Reduceri de impozite de până la peste 10% pentru firme, dacă se recapitalizează – proiect

Companiile ar putea primi reduceri de impozit de minimum 2% dacă se recapitalizează, valoarea bonificaţiilor putând depăşi chiar şi 10% în funcţie de procentul cu care va creşte capitalul, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 14 aug. 2020, 07:17
Reduceri de impozite de până la peste 10% pentru firme, dacă se recapitalizează - proiect

„Pentru îndeplinirea măsurii de stimulare pentru creşterea capitalurilor proprii ale companiilor româneşti cuprinsă în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică se instituie o măsură de reducere a impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor/impozitului specific în funcţie de capitalizarea acestora, măsura fiind benefică pentru mediul de afaceri, în condiţiile în care măsurile pentru combaterea pandemiei de SARS-CoV-2 au generat dificultăţi de natură financiară pentru majoritatea societăţilor, acestea confruntându-se în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate. Măsura are ca obiectiv mobilizarea de lichiditate în economia reală”, precizează iniţiatorii proiectului în nota de fundamentare.

Potrivit sursei citate, îndeplinirea cerinţei de creştere a capitalurilor proprii presupune o perioadă îndelungată pentru identificarea surselor de finanţare în corelaţie cu perioada de aplicare a măsurii, respectiv 2021 – 2025, astfel încât este necesară reglementarea acesteia cu suficient timp anterior aplicării acesteia, astfel încât să poate genera efectele scontate începând cu anul viitor.

Proiectul de act normativ prevede, spre exemplu, o reducere de 2% a impozitului datorat în cazul în care capitalul propriu contabil, în anul pentru care datorează impozitul, este pozitiv. Pentru contribuabilii care, potrivit prevederilor legale, au obligaţia constituirii capitalului social, capitalul propriu contabil trebuie să îndeplinească, concomitent şi condiţia de a fi la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social subscris.

Pentru o creştere anuală a capitalului cuprinsă între până la 5% şi peste 25% companiile pot beneficia de impozite mai mici cu 5% până la 10% dacă acest capital este pozitiv.

Iniţiatorii proiectului subliniază că situaţia economico-financiară este caracterizată, în general, de înregistrarea în mod repetat a unor capitaluri proprii negative şi de tendinţa de a avea o politică de distribuire a dividendelor, influenţată şi de cota redusă a impozitului pe dividende. Potrivit sursei, în cazul acestor contribuabili nu se asigură un capital adecvat desfăşurării unei activităţi economice stabile.

Spre exemplu, în 2018, erau 16.988 de companii plătitoare de impozit pe profit cu capitaluri negative de peste 100 de miliarde de lei. În ceea ce priveşte plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în acelaşi an numărul acestora era de 261.021, iar capitalurile negative cumulate de aproape 58 de miliarde de lei.

Datele Ministerului Finanţelor arată că măsuri pentru stimularea capitalizării sunt în vigoare în Italia, Belgia, Portugalia, Cipru, Malta sud denumirea de „deducerea naţională a dobânzii”.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat joi că Guvernul ar putea aproba vineri un proiect de lege care introduce bonificaţii pentru acţionarii care îşi recapitalizează companiile, în prezent fiind „sute de mii de companii cu capital negativ”.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României...
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea ...
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...