Reducerile masive de preţuri din această vară au dus la scăderea profitului H&M cu 20%

Economica.net
29 09. 2017
hm_87052000_65187400

H&M se confruntă cu creşterea concurenţei pe piaţa din Europa, după ce tinerii au preferat să facă achiziţii de la retailerii online, cum ar fi Asos şi Zalando.

Sectorul de îmbrăcăminte este în creştere şi este o perioadă de schimbări rapide şi extinse, ca rezultat al digitalizării. Afacerile noastre online nu au compensat deplin scăderea numărului de clienţi în magazinele noastre clasice, astfel încât, până acum, nivelul vânzărilor este sub ţinta noastră din acest an, a avertizat directorul general Karl-Johan Persson.

Compania va deschide anul acesta 385 de noi magazine, faţă de 400 programate iniţial, după ce în perioada august 2016 – august 2017 a inaugurat 418 de unităţi, ajungând la un total de 4.553 de magazine pe plan global.

Vânzările au crescut cu 4,6% în perioada iunie – august 2017, la 51,23 miliarde de coroane suedeze, în linie cu estimările analiştilor.

Grupul suedez are opt branduri: H&M, COS, & Other Stories, Monki, Weekday, Cheap Monday, Arket şi H&M Home.

După decenii în care a reprezentat o poveste de succes, H&M nu şi-a îndeplinit ţinta de vânzări în 2016, iar profitul a scăzut. Compania suedeză se confruntă cu o concurenţă strânsă şi presiuni asupra preţurilor din partea rivalelor Inditex (proprietarul Zara) şi Primark, care a intrat recent pe cea mai mare piaţă a H&M – Germania.

Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia.