La cererea băncilor, reexaminarea Legii privind darea în plată a fost amânată cu o săptămână

Economica.net
02 02. 2016
casa_imobiliare_93591000_90648400

Comisia de buget a Senatului a luat, marţi, în discuţie Legea dării în plată, dar, la solicitarea reprezentanţilor băncilor au decis să amâne cu o săptămână dezbaterile. Reprezentanţii băncilor au motivat că nu au avut suficient timp la dispoziţie să studieze amendamentele.

‘Există o formă clară de presiune, pentru că ei transmit practic că nu vor în continuare să îşi asume riscul creditării. (…) Îi anunţ că la principiul de împărţire a riscului nu vom renunţa cu toate presiunile şi ameninţările pe care le vor face băncile’, a declarat, marţi, la Senat, deputatul Daniel Zamfir.

El speră ca cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis pentru acest act normativ să fie adoptat de Senat până la sfârşitul lunii februarie.

Deputatul PNL a precizat că printre amendamentele pe care le-a formulat la acest act normativ aflat la reexaminare în Parlament se numără cel prin care sintagma ‘persoană fizică’ este înlocuită cu aceea de ‘consumator’.

‘Sintagma ‘persoană fizică’ este înlocuită cu cea de ‘consumator’ tocmai pentru a-i exclude de la aplicarea legii pe profesionişti. Profesioniştii sunt, conform Codului civil, persoanele fizice care iau credite pentru dezvoltarea de afaceri. Deci, ca să fie fără echivoc, samsarii imobiliari, dezvoltatorii imobiliari care au luat credite pentru afaceri nu beneficiază de această lege. Darea în plată se aplică tuturor creditelor, inclusiv creditelor de nevoi personale cu ipotecă. Pentru tot ce s-a constituit ipotecă face obiectul dării în plată’, a explicat Zamfir.

Pe 18 decembrie, președintele Iohannis a trimis spre reexaminare legea către Parlament invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze „dificultăţi”.

‘Legea privind darea în plată este bine-venită, dar forma adoptată de Parlament, în loc să îi ajute pe cei care au credite imobiliare, riscă să creeze noi dificultăţi, mergând chiar până la imposibilitatea aplicării ei. Terminologia neclară, necorelarea cu legislaţia în vigoare şi crearea unor situaţii de inechitate între beneficiarii legii sunt câteva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astăzi legea spre reexaminare Parlamentului’, afirma Iohannis.