Referendum 2012: Câţi români au drept de vot

Economica.net
24 07. 2012

Rus a mai spus că, la referendumul din 19 mai 2007, au funcţionat 17.480 de secţii de votare.

Numărul secţiilor organizate pentru duminică, 29 iulie, este cu 415 mai mare decât al celor de la alegerile locale din iunie 2012, când au fost 18.133, a mai precizat ministrul.

„Am urmărit să creăm posibilitatea ca un număr cât mai mare de cetăţenii să poată să voteze”, a spus Ioan Rus, precizând că acest lucru este în conformitate şi cu dorinţa preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Totodată, ministrul de Interne a precizat că din Comisia de Transparenţă şi Monitorizare înfiinţată pentru referendumul de duminică fac parte reprezentanţii a şapte ONG-uri, care au avut deja întâlniri cu oficiali ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), solicitând deja participarea la mai multe acţiuni de pregătire a referendumului.

Ministrul de Interne a precizat că eforturile ministerului sunt de a organiza un referendum legal, corect. „Ministerul Administraţiei şi Internelor garantează în primul rând românilor, membrilor clasei politice, preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi partenerilor străini, că referendumul va fi organizat ca la carte”, a subliniat Rus, care a explicat că, în ultimele zile, s-a întâlnit cu oficiali de la Lisabona, Nicosia, Madrid, care şi-au „exprimat încrederea şi speranţa că referendumul va fi organizat corect”.

Ioan Rus a adăugat că activitatea ministerului de organizare a referendumului va rezista „oricărei expertize postelectorale”.

De asemenea, ministrul de Interne a mai arătat că pe toate şoselele vor fi organizate, duminică, filtre pentru a preîntâmpina turismul electoral, urmând să fie monitorizate toate firmele de transport deţinătoare de microbuze sau autobuze. În ziua referendumului, toate mijloacele de transport de acest fel vor fi verificate, microbuzele sau autobuzele trebuind să deţină şi să arate actele în baza cărora se deplasează.

„Nu este turism electoral dacă duminică votează 20 de persoane care se află în excursie la mănăstirile din Moldova. Tocmai de aceea, am înfiinţat secţii de votare suplimentare, pentru ca orice cetăţean să poată vota în conformitate cu legislaţia”, a mai spus Rus.