Referendum în Marea Britanie: O săptămână care va defini Europa. Efecte şi scenarii în cazul BREXIT

Indiferent care vor fi rezultatele referendumului din Marea Britanie privind apartenenţa la UE şi ale alegerilor parlamentare din Spania de la 26 iunie, guvernele şi instituţiile europene vor trebui să se confrunte cu aceeaşi realitate crudă: criticile dure la adresa Uniunii Europene sunt ceea ce au în comun diversele mişcări populiste şi antisistem, fie ele de stânga sau de dreapta.

Citeşte şi Efectele imediate ale unui Brexit asupra României

              BREXIT Pregătiri pentru cea mai grea zi de la marea criză din 2008

Spania şi Marea Britanie nu sunt singurele ţări unde politica tradiţională pare să se fi întors cu susul în jos. Adăugaţi la asta prestaţia solidă a candidaţilor Mişcării 5 Stele din Italia, fondată cu mai puţin de şapte ani în urmă de comediantul Beppe Grillo, sondajele de opinie care îl plasează pe actualul şef al statului francez François Hollande pe poziţia a patra în perspectiva alegerilor prezidenţiale din Franţa de anul viitor şi mişcarea ‘Alternativa pentru Germania’ care a zdruncinat politica germană şi a făcut ca sprijinul pentru coaliţia guvernamentală de la Berlin să coboare sub 50% pentru prima dată în perioada postbelică, menţionează sursa citată.

Dacă alegătorii britanici decid ca ţara lor să iasă din Uniunea Europeană, Boris Johnson, fost primar al Londrei şi susţinător fervent al campaniei pro-Brexit, ar deveni în viitorul apropiat un contracandidat credibil pentru actualul premier David Cameron la şefia Partidului Conservator. O victorie pentru susţinătorii Brexitului ar pune sub semnul întrebării, de asemenea, viitorul Regatului Unit, alimentând demersurile pentru independenţa Scoţiei – şi posibil şi ale Ţării Galilor – la mai puţin de două decenii după instaurarea păcii în Irlanda de Nord.

Formaţiunea spaniolă Podemos şi-ar putea consolida poziţia sa de al doilea cel mai popular partid pentru a forma guvernul sau a participa la o coaliţie guvernamentală, după ce i-a umilit pe socialişti (PSOE), care au condus Spania timp de 23 din cei 42 de de ani de la reinstaurarea democraţiei după moartea dictatorului Franco. Podemos susţine şi cererile Cataloniei de organizare a unui referendum privind independenţa, ceea ce ar putea duce la o secesiune de Spania, scrie sursa citată.

Până acum, nici guvernele din Europa, nici instituţiile Uniunii Europene nu par să aibă planuri de acţiune pentru scenarii care păreau greu de imaginat acum şase luni.

Parisul şi Berlinul pregătesc o scurtă declaraţie comună pentru eventualitatea unui Brexit, dar mesajul va fi mai mult politic decât practic, potrivit unui consilier francez. Cu numai câteva luni în urmă, ambele guverne încă vorbeau despre o ‘iniţiativă’ pentru a arăta că încă se gândesc la un fel de reformă a UE. Nu mai este cazul în prezent – continuă politico.eu.

”Ar fi important să existe ceva care să arate ca o abordare comună, dar ele (Franţa şi Germania) nu au un plan detaliat de a trata ceva care va fi atât de complex, cu atât de multe aspecte impredictibile’, explică Bruno Tertrais, expert în cadrul Fundaţiei pentru Studii Strategice din Paris.
Nevoia de consultare a alegătorilor este şi unul dintre motivele pentru care majoritatea guvernelor au renunţat la ideea că Uniunea Europeană ar trebui să fie guvernată de un nou tratat în viitorul apropiat.

Dat fiind actualul sentiment de euroscepticism sau ‘euro-alergie’ – ca să împrumutăm o expresie folosită de fostul ministru de externe francez – este improbabil ca vreun guvern să aleagă acest moment pentru a cere şi mai multă integrare europeană. De această dată, ”mai multă Europă’ nu mai apare ca fiind răspunsul la numeroasele probleme ale UE, aşa cum era cazul în trecut.

”Cred că întreaga idee de federalism european tocmai a murit şi acum a venit timpul ca guvernele şi instituţiile UE, care au fost atât de îndepărtate de alegători, să se oprească, să gândească şi să reflecteze: ce a mers prost în acest proiect?’, afirmă Charles Grant, directorul think-tank-ului Centrul pentru Reformă Europeană, cu sediul la Londra.

Dincolo de consecinţele pentru politica internă din Marea Britanie, preocuparea imediată a altor guverne europene va fi aceea de a evita posibila contagiune şi de a face faţă prăbuşirii pieţelor financiare care ar putea urma unui Brexit.

Parte a riscului de contagiune este însăşi ideea de referendum. Votul britanic le-a dat idei politicienilor din UE care sunt disperaţi să le arate alegătorilor că vor avea un cuvânt de spus cu privire la viitorul Europei.

De când alegătorii au început să fie consultaţi direct legat de proiectul unei Constituţii a UE, cu mai mult de un deceniu în urmă, rezultatul nu a fost aproape niciodată bun pentru proiectul european – Constituţia (UE) a fost respinsă chiar de francezi în 2005, adaugă politico.eu.

Scenariile unei consultări ale cărei efecte se vor face simţite în anii următori

Uniunea Europeană se pregăteşte cum poate pentru istoricul referendum prin care britanicii vor decide LA 23 iunie dacă mai vor să rămână în blocul comunitar, însă, oricare ar fi rezultatul, efectele acestuia se vor face simţite mai mulţi ani de acum înainte, scrie agenţia EFE într-un comentariu.

Cele două scenarii posibile, rămânerea în blocul comunitar în condiţiile speciale obţinute de premierul David Cameron la negocierile din februarie sau ieşirea din familia europeană, ridică în practică o multitudine de întrebări la care statele membre vor trebui să răspundă treptat.

‘Nu se va întâmpla dintr-o dată’, atrag atenţia surse comunitare, ce compară scenariul unui Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) cu procesul simetric al aderării la UE, în care există perioade de tranziţie şi care durează ani la rând.

Sunt multe lucruri ce trebuie clarificate, precum viitorul cetăţenilor britanici angajaţi în instituţiile comunitare, rolul Marii Britanii în luarea deciziilor în perioada negocierii ‘divorţului’, stabilirea ‘efectelor legale’ ale referendumului, măsurile pentru evitarea unui posibil efect de domino al Brexitului în UE şi a unei imagini de dezmembrare pe scena internaţională.

Imediat după referendum, premierul britanic David Cameron va trebui să-şi informeze partenerii europeni despre rezultatul votului şi, în cazul în care britanicii au decis ca ţara lor să părăsească UE, şeful executivului de la Londra va trebui să spună dacă activează articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, ce reglementează retragerea unui stat membru. Conform acestui articol, tratatele europene nu se mai aplică respectivului stat odată cu intrarea în vigoare a acordului de retragere sau, în lipsa acestuia, în termen de doi ani de la notificare, termen care poate fi prelungit prin votul unanim al statelor membre.

Dacă rezultatul referendumului va fi favorabil rămânerii în blocul comunitar, atunci va trebui implementat acordul pe care premierul Cameron şi ceilalţi lideri europeni l-au încheiat în luna februarie şi care a oferit Londrei numeroase concesii, în special dreptul de a limita ajutoarele sociale pentru imigranţi şi exceptarea Marii Britanii de la participarea la o ‘Uniune tot mai strânsă’. Dar şi acest proces va dura cel puţin un an, avertizează de asemenea sursele comunitare.

‘UE va face tot posibilul pentru a-şi proteja propriile interese, pentru a evita alte pagube şi a preveni contagiunea’, mai ales în cazul unui Brexit, consideră Stefani Weiss, directoarea Fundaţiei Bertelsmann. Însă chiar dacă rămâne în UE, Marea Britanie nu ar trebui să se aştepte la concesii suplimentare, întrucât astfel de concesii i-ar putea determina şi pe alţi membri să-i urmeze exemplul, adaugă experta citată.

Însă ea crede că nu va exista ‘un efect de domino imediat’ şi, oricare ar fi rezultatul, cel mai probabil UE va merge mai departe ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, tocmai pentru a convinge asupra solidităţii blocului comunitar, dar implicaţiile în plan practic ale referendumului s-ar putea resimţi până la orizontul anilor 2030.

La rândul său, un analist al filialei americane a German Marshall Fund, Michael Leigh, estimează că procesul unei eventuale separări a Marii Britanii de blocul comunitar va dura mai mult de doi ani, la unele capitole probabil chiar un deceniu, mai ales dacă unele state vor încerca să pună beţe în roate Londrei.

Una dintre problemele ce preocupă Bruxellesul este ce se va întâmpla într-o asemenea perioadă de tranziţie cu cetăţenii britanicii din diferitele instituţii comunitare, cum ar fi cei 73 de eurodeputaţi, cu participarea Marii Britanii la negocierea diferitelor directive europene şi cu dreptul ei de vot în Comisie sau Consiliu. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că, în eventualitatea unui Brexit, eurodeputaţii britanici ‘vor avea drept de vot până când nu vor mai fi membri de drept’.

Alte surse comunitare afirmă că, atât timp cât Marea Britanie este oficial membru al UE, ar fi foarte greu să i se ia dreptul de vot, dar admit posibilitatea unui fel de ‘gentleman’s agreement’ ca Londra cel puţin să nu blocheze anumite decizii.

Toate aceste chestiuni sunt elemente ale unui aşa-numit ‘Plan B’ avut în vedere de instituţiile comunitare. Însă există şi surse diplomatice care neagă existenţa unor astfel de planuri, unele estimând că discuţiile purtate înaintea referendumului privind ceea ce va urma după 23 iunie au fost mai mult consultări bilaterale.

Alte surse susţin că reacţia blocului comunitar s-ar contura abia după referendum şi că până atunci toţi speră că Brexitul nu se va produce şi astfel nici nu va fi nevoie să se intre în complexităţile sale.

New York Times: Dacă decide să iasă din UE, Marea Britanie va fi făcută să sufere pentru alegerea sa

Ţările Uniunii Europene privesc posibilitatea unei ieşiri a Marii Britanii din blocul comunitar cu incredulitate, neastâmpăr şi angoasă, dar sunt totodată pregătite să riposteze, scrie cotidianul american The New York Times într-un comentariu difuzat duminică.

Dacă britanicii votează la referendumul de joi pentru ieşirea din Uniunea Europeană, atunci trebuie să se aştepte la un răspuns dur şi necruţător, în condiţiile în care capitalele de pe continent vor încerca să descurajeze alte ţări să urmeze exemplul Marii Britanii, au declarat oficialităţi şi analişti europeni. Cu alte cuvinte, scrie NY Times, Marea Britanie va fi făcută să sufere pentru alegerea sa.

Având de tratat alte chestiuni presante, precum datoria Greciei, criza migranţilor şi terorismul, cele mai mari şi cele mai puternice naţiuni europene îşi vor dori ca lucrurile să fie clare şi este puţin probabil să tolereze o perioadă lungă de confuzie post-referendum, apreciază sursa citată.

‘Înăuntru înseamnă înăuntru, afară înseamnă afară. Sper şi cred că britanicii vor decide în cele din urmă să nu iasă din UE. Retragerea Marii Britanii ar fi o pierdere grea pentru Europa’, a declarat influentul ministru de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble, pentru Der Spiegel.

Preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, s-a referit în termeni apocaliptici la Brexit. ‘De ce este atât de periculos? (Pentru că) nimeni nu-şi poate imagina care vor fi consecinţele pe termen lung. Ca istoric, mă tem că Brexitul ar fi începutul distrugerii nu doar a UE, ci şi a civilizaţiei politice occidentale’, a declarat Tusk pentru tabloidul german Bild, adăugând că Marea Britanie se va confrunta cu cel puţin şapte ani de incertitudine în timpul negocierilor dificile care ar urma să stabilească noul tip de relaţii cu blocul comunitar.

Pregătindu-se pentru o ieşire a Marii Britanii din UE, Franţa şi Germania discută anunţarea imediată a unei iniţiative comune pe tema securităţii europene, posibil un centru de comandă operaţional, pentru a demonstra, cel puţin la nivel simbolic, că Uniunea Europeană rămâne solidă şi că va continua să progreseze şi fără Marea Britanie.

Dar Germania a respins unele dintre ideile formulate de Comisia Europeană, care ar dori ca UE să răspundă rapid printr-o şi mai mare integrare europeană politică sau fiscală, deoarece autorităţile de la Berlin au înţeles că, pe fondul alegerilor din această lună din Spania şi al scrutinelor din Franţa şi din Germania de anul viitor, ceea ce-şi doresc alegătorii nu este în niciun caz ‘mai multă Europă’. Şi niciun guvern european nu-şi doreşte o schimbare de tratat, care ar atrage după sine şi mai multe referendumuri într-un moment în care sentimentele populiste şi anti-Bruxelles sunt extrem de puternice pe întregul continent.

Sugestiile făcute de politicieni britanici pro-Brexit potrivit cărora restul ţărilor din UE vor oferi Marii Britanii termeni mai favorabili în cadrul unui nou acord comercial au fost respinse din start de liderii europeni, care nu doresc să facă şi mai multe concesii unei ţări care s-a dezis de ei. O astfel de abordare ar garanta că exemplul britanic îi va descuraja pe alţii, tentaţi să obţină şi ei acorduri speciale. În acest scop, principalele naţiuni din UE au în vedere un proces de negociere în două stadii în eventualitatea unui Brexit, odată ce guvernul de la Londra va invoca Articolul 50 al tratatului care prevede doi ani de ‘târguială’ cu privire la termenii ‘divorţului’ – lucru nemaiîntâmplat până acum, aminteşte The New York Times.

Este de aşteptat ca Uniunea Europeană să dorească să discute despre un viitor acord comercial abia după ce Marea Britanie şi restul celor 27 de naţiuni comunitare vor fi luat o decizie cu privire la termenii Brexitului. Acest proces presupune soluţionarea unor chestiuni legale şi financiare complexe şi rezolvarea unui şir lung de probleme care ar urma să afecteze viaţa oamenilor de rând – ce se întâmplă cu pensiile şi cu asigurările de sănătate, dar şi cu statutul de imigrant al cetăţenilor europeni care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie şi cu statutul cetăţenilor britanici în cadrul UE.

Factorii de decizie europeni doresc să negocieze noi acorduri comerciale şi pentru servicii financiare cu Marea Britanie abia când această ţară nu va mai avea calitate de stat membru. Ei nu vor să permită Londrei să se folosească de statutul cetăţenilor europeni în Marea Britanie şi de drepturile acestora ca de o monedă de schimb în negocierile comerciale, care ar putea dura mult mai mult decât limita de doi ani stabilită prin tratat.

Chiar şi atunci, Bruxellesul va oferi Marii Britanii mai degrabă unul dintre cele trei ‘modele’ în vigoare – acordurile UE cu Norvegia, Canada şi Organizaţia Mondială a Comerţului – decât să se ofere să negocieze un acord cu totul nou, a declarat Charles Grant, directorul Centrului pentru Reformă Europeană, institut de cercetare cu sediul la Londra.

Este aproape sigur că Franţa, Belgia şi, probabil, Germania, vor respinge orice propunere britanică de a rămâne în piaţa unică europeană – doar pentru sau în special pentru serviciile financiare – în lipsa unui acord al Londrei că va continua să permită cetăţenilor europeni să trăiască şi să muncească în Marea Britanie, susţin analişti şi oficiali. În orice caz, un astfel de acord, aşa-numitul model Norvegia, nu este deloc pe placul susţinătorilor Brexitului, care doresc controlarea imigraţiei.

‘Nimeni nu are niciun chef să fie amabil a doua zi după’ Brexit, a declarat Camille Grand, director la Fundaţia pentru Cercetare Strategică din Franţa. ‘Indiferent de ceea ce spun sau simt britanicii, va exista un preţ de plătit, fie şi numai pentru a împiedica viitoare tentative de ieşire din UE’, spune ea. În opinia sa, mesajul Franţei este similar celui transmis de ministrul Schäuble. ‘Cine pleacă, pleacă. Şi n-avem de gând să-i oferim beneficiile pieţei unice. Nu vom trece la opţiunea unei integrări a la carte, Germanii şi olandezii ar putea fi tentaţi să fie mai flexibili, dar la Paris vedem situaţia ca pe un divorţ şi trebuie să fim duri cu britanicii pentru a-i împiedica pe cehi sau cine ştie pe cine să încerce să încheie acorduri’ personalizate, a declarat ea.

Dar s-ar putea ca aspectul politic al unui Brexit să fie cel care-i îngrijorează cel mai mult pe europeni, aspect dublat de aşteptatul şoc financiar, a declarat Guntram Wolff, director la Bruegel, un institut independent de cercetare din Bruxelles. ‘Populiştii din întreaga Europă vor marca aceasta (Brexitul) ca pe o ‘sărbătoare a democraţiei’, la care cetăţenii au avut în cele din urmă ultimul cuvânt în faţa elitelor lor. Populiştii din întreaga Europă vor căpăta forţă. Iar pieţele vor reacţiona spunând: ‘A căzut prima cărămidă din zid, acum haideţi să pariem pe următoarea cărămidă’, a explicat Wolff.

Iar următoarea cărămidă, crede Wolff, ar putea fi Italia, cu problemele sale economice, iar aceasta ‘ar putea pune în mişcare un efect de domino’, cu o prăbuşire semnificativă a euro, în acelaşi timp cu căderea lirei sterline. De aceea, Banca Centrală Europeană trebuie să fie pregătită să sprijine băncile şi moneda euro în faţa presiunii exercitate de piaţă, la fel cum Banca Angliei se va vedea nevoită să susţină lira sterlină.

Nu există nimeni în Germania care să creadă că ar fi bine dacă britanicii ar ieşi din UE, a declarat Daniela Schwarzer, director de program european la German Marshall Fund din Berlin. ‘Dacă Uniunea Europeană nu este în stare să dovedească faptul că merită să fii membru al său şi dacă în cele din urmă emoţiile vor avea câştig de cauză în detrimentul dezbaterilor raţionale, acest lucru spune ceva nu doar despre sentimentele populaţiei din Marea Britanie, ci va avea un efect de contagiune şi în alte naţiuni’, a spus ea. Adăugat instabilităţii europene, şocul economic imediat ar putea afecta grav ţările cu datorii uriaşe, precum Franţa, Italia şi Grecia.

Chiar dacă britanicii votează pentru rămânerea în UE, ‘această Europă cu mai multe viteze ar putea continua să se dezintegreze. Dar dacă Marea Britanie iese, atunci riscul va fi dublu. Suntem capabili să respectăm promisiunile iniţiale care au dus la crearea uniunii – pace, prosperitate, libertate?’, s-a întrebat ministrul economiei din Franţa, Emmanuel Macron.

Efectul unei ieşiri a Marii Britanii asupra UE va fi triplu, consideră Grant. Primul, spune el, o ieşire a Marii Britanii va da apă la moară mişcărilor naţionaliste şi anti-UE, ţinând cont de faptul că Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa, partid de extremă dreapta, deja compară un eventual Brexit cu căderea Zidului Berlinului.

‘Nu-i vorba că dreapta va câştiga puterea, dar ei simt că istoria este de partea lor, iar elitele proeuropene din guvern vor fi în defensivă şi temătoare să pledeze pentru o mai mare integrare. Federalismul va muri şi nu vor mai fi referendumuri şi schimbări de tratat generaţii la rând, deci va fi o nouă perioadă de putere naţională şi nu viitorul federal dorit de Comisia Europeană’, explică Grant.

Al doilea efect ar fi că, fără contraponderea Marii Britanii, ‘problema germană va deveni mai acută’. Roma, Paris şi Varşovia se tem că, fără Marea Britanie în calitate de forţă de contraatac în UE, Germania va deveni prea puternică. Înşişi germanii se tem că s-ar putea forma o alianţă antigermană, atrage atenţia Grant.

Al treilea efect, potrivit lui Grant, este că o Uniune Europeană fără influenţa Marii Britanii în sfera economiei va fi mai franţuzească în ceea ce priveşte concepţia asupra politicii economice şi mai protecţionistă, lipsită de elan atunci când vine vorba să fie încheiate acorduri de liber schimb sau de extinderea pieţei unice şi la servicii.

‘Mizele sunt ridicate, deoarece ceea ce se întâmplă în Marea Britanie va declanşa un efect de domino şi, posibil, un ciclu de dezintegrare. Uniunea Europeană va arăta ca un proiect distrus, o putere în declin’, a declarat Mark Leonard, director la Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR).

Totuşi, Radoslaw Sikorski, fost ministru de externe al Poloniei, este de părere că ieşirea Marii Britanii din UE ar putea fi în avantajul acelora care doresc o mai mare apropiere între naţiunile europene. ‘Europa ar putea merge înainte cu proiectul privind politica de securitate comună, căruia britanicii i s-au opus în repetate rânduri. Iar ţările din zona euro vor insista probabil ca toate tranzacţiile în euro să fie delocalizate din Marea Britanie’, ceea ce ar contribui la eforturile unor oraşe ca Paris, Frankfurt şi Luxembourg să devină centre financiare mai importante în raport cu Londra, consideră Sikorski. Dar, în ansamblu, ‘Uniunii Europene îi este mult mai bine cu Marea Britanie înăuntru, care oferă politici liberale, o economie liberală şi un centru al consensului politic democratic de un tip de care Europa are acum nevoie’, a mai spus fostul şef al diplomaţiei poloneze.