Referendum Scoţia: Mai puţin de o treime din scoţieni intenţionează să voteze pentru independenţă

Mai puţin de o treime (29%) din scoţieni intenţionează să voteze pentru independenţă la referendumul din acest an, indică un sondaj publicat joi, potrivit căruia 42% plănuiesc să voteze împotrivă, relatează Reuters.
Economica.net - J, 20 feb. 2014, 07:38
Referendum Scoţia: Mai puţin de o treime din scoţieni intenţionează să voteze pentru independenţă

Alte 29% din persoanele intervievate nu s-au decis încă, înainte de votul de la 18 septembrie, dacă Scoţia, care are o populaţie de puţin peste cinci milioane de locuitori, ar trebui să-şi încheie uniunea veche de 307 ani cu Anglia şi să părăsească Marea Britanie, conform sondajului TNS.

Sondajul a fost realizat în perioada 28 ianuarie – 6 februarie, pe un eşantion de 996 adulţi.

Săptămâna trecută, după realizarea sondajului TNS, ministrul de finanţe britanic George Osborne a avertizat că nimic nu obligă Marea Britanie să permită unei Scoţii independente să folosească lira sterlină, în cazul în care scoţienii vor vota ‘da’ la referendumul pentru desprinderea de Marea Britanie, în luna septembrie.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat, la rândul său, că ar fi ‘dificil, dacă nu imposibil’ ca o Scoţie independentă să adere la Uniunea Europeană, aminteşte Reuters.

‘Dezbaterea privind independenţa s-a intensificat în ultimele câteva zile’, a declarat Tom Costley, directorul TNS în Scoţia.

‘Opinia publică din Scoţia nu s-a schimbat prea mult în ultimele câteva luni, cu un procent relativ ridicat al persoanelor care nu ştiu, iar sondajele noastre au arătat în mod constant că oamenii caută mai multe informaţii în baza cărora să ia o decizie’, a afirmat Costley.

‘S-ar putea ca activitatea recentă, în special declaraţia fermă a partidelor anti-independenţă privind viitorul lirei, să stimuleze dezbaterea, să scoată la lumină mai multe informaţii şi să-i ajute pe alegătorii indecişi să se hotărască’, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Greenpeace România a protestat în fața sediului Romgaz Black Sea Limited din București
Greenpeace România a protestat în fața sediului Romgaz Black Sea Limited din București
Activiștii Greenpeace România au protestat, joi, în fața sediului Romgaz Black Sea Limited Nassau (Bahamas) din București, ca urmare a procesului de dizolvare intentat de companie, dar din care......
Negocieri pentru noul Guvern – Ce au spus cei de la PSD şi USR după consultările cu Nicușor Dan. PNL nu a făcut declaraţii
Negocieri pentru noul Guvern – Ce au spus cei de la PSD şi USR după consultările cu Nicușor Dan. PNL nu a făcut ...
Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare pentru desemnarea candidatului ...
Fitch a confirmat ratingul pe termen lung al KazMunayGas la „BBB”, cu perspectivă stabilă
Fitch a confirmat ratingul pe termen lung al KazMunayGas la „BBB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a confirmat ratingul pe termen lung în valută şi monedă locală atribuit JSC National Company KazMunayGas ...
BCE crede că creditele ipotecare se vor scumpi și vor afecta consumul încă 5 ani, în pofida reducerii dobânzilor de Banca Centrală Europeană
BCE crede că creditele ipotecare se vor scumpi și vor afecta consumul încă 5 ani, în pofida reducerii dobânzilor de ...
Majorarea plăților pentru creditele ipotecare va afecta consumul în zona euro încă cinci ani, în pofida reducerii dobânzilor ...