Referendumul pentru o nouă Constituţie în Siria e luat în glumă de Casa Albă
„Este cu adevărat o glumă”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american Barack Obama, Jay Carney, menţionând că „este o bătaie de joc faţă de revoluţia siriană”.
„Promisiunile de reforme au fost în general urmate de o intensificare a violenţelor şi nu au fost niciodată concretizate de acest regim de la începerea manifestaţiilor pacifiste din Siria”, în urmă cu 11 luni, a menţionat Carney.
Victoria Nuland, purtătoare de cuvânt al Departamentului de Stat , a considerat că Bashar al-Assad a propus votul pe „o bucată de hârtie pe care o va manipula în timpul unui scrutin pe care tot el îl va controla pentru a încerca să rămână la putere”.
Assad „ştie ce trebuie să facă dacă îi pasă de poporul său într-adevăr: violenţa trebuie să înceteze, el trebuie să se retragă şi să lase locul tranziţiei democratice”, a adăugat Nuland.
Regimul sirian a anunţat miercuri organizarea unui referendum pe 26 februarie privind un proiect al unei noi Constituţii care ar pune capăt monopolului partidului Baas, aflat la putere de aproape 50 de ani. „Sistemul politic va fi fondat pe principiul pluralismului politic şi puterea va fi exercitată democratic cu ajutorul alegerilor”, conform textului proiectului de Constituţie, făcut public de presa oficială siriană, citată de Mediafax.