Regatul Unit: Regina Elisabeta a II-a împlineşte 92 de ani

Economica.net
21 04. 2018
regina_elisabeta_a_devenit_strabunica_sotia_nepotului_sau_a_nascut_o_fetita_85116_77349600_18297600

May a apreciat deja, vineri, serviciile aduse de regină, dăruirea şi consecvenţa ei în calitate de conducătoare a Commonwealth, comunitatea de 53 de state legate istoric de fostul imperiu britanic. Regina şi-a exprimat dorinţa ca fiul său, prinţul Charles, să preia funcţia de şef al Commonwealth, care nu este ereditară, iar şefii de guverne reuniţi la Londra şi-au dat acordul.

Ceremoniile de sâmbătă vor fi deschise de parada Royal Horse Artillery – artileria regală – prin faţa palatului Buckingham, reşedinţa din Londra a reginei. La amiază, artileriştii călare vor trage 41 de salve de tun în Hyde Park. O altă companie de artilerie o va onora pe regină cu 62 de salve la Turnul Londrei.

Regina urmează să asiste la un concert aniversar la Albert Hall, în Londra, cu participarea artiştilor Tom Jones, Kylie Minogue, Craig David, Sting şi Shaggy şi a formaţiei Ladysmith Black Mambazo din Africa de Sud.

Aniversarea de sâmbătă marchează data reală de naştere a reginei. Născută în 1926, ea domneşte din 1952. În 2015, domnia ei a depăşit-o ca durată pe cea de şase decenii a reginei Victoria, stră-străbunica ei, care a fost încoronată în 1837 şi a decedat în 1901. În iunie vor avea loc alte ceremonii, cu ocazia aniversării oficiale.