Regele Arabiei Saudite şi-a schimbat moştenitorul în plină criză. Mohammed bin Salman are 31 de ani, o reputaţie de reformator şi conduce Aramco

Desemnarea noului prinţ moştenitor al tronului Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, prin decret regal miercuri, deşi aşteptată în cercurile apropiate puterii de la Riad, survine ca o surpriză într-o perioadă în care regatul se confruntă cu escaladarea tensiunilor cu Qatar şi este blocat într-un război aerian în Yemen, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - mie, 21 iun. 2017, 07:35
Regele Arabiei Saudite şi-a schimbat moştenitorul în plină criză. Mohammed bin Salman are 31 de ani, o reputaţie de reformator şi conduce Aramco

Mohammed bin Salman, fiul regelui Salman şi până miercuri vice-prinţ moştenitor, a fost promovat moştenitor al tronului Arabiei Saudite, în locul vărului său, prinţul Mohammed bin Nayef.

În vârstă de 31 de ani, el devine astfel vicepremier şi îşi păstrează portofoliul apărării şi celelalte funcţii deţinute, potrivit decretului regal publicat de agenţia de ştiri saudită SPA.

Televiziunea de stat a anunţat ulterior că Mohammed bin Nayef i-a jurat supunere noului prinţ moştenitor al regatului, Mohammed bin Salman.

Devenit omul forte al regatului saudit, tânărul Mohammed bin Salman îşi confirmă astfel ascensiunea fulminantă de la numirea sa ca ministrul al apărării, apoi ca vice-prinţ moştenitor după urcarea pe tron a tatălui său, la începutul lui 2015, şi decesul fratelui său vitreg Abdallah.

Prinţul Mohammed bin Nayef, timp de mai mulţi ani şeful contraterorismului saudit şi cel care a pus capăt unei campanii de bombardamente a Al-Qaida în 2003-2006, a fost eliberat din toate funcţiile, precizează decretul menţionat.

Numirea noului prinţ moştenitor a fost aprobată de 31 din cei 34 de membri ai Consiliului de loialitate, creat printr-o reformă a modalităţilor de succesiune introdusă în 2006 pentru a asigura tranziţia paşnică de putere în această monarhie ultraconservatoare din Golf. Regele a convocat Consiliul pentru miercuri seară la Mecca, pentru a depune în mod public jurământul de loialitate către prinţul moştenitor.

Anunţul neaşteptat al numirii unui nou prinţ moştenitor survine după doi ani şi jumătate de schimbări majore în Arabia Saudită, care şi-a surprins aliaţii în 2015 declanşând un război aerian în Yemen, reducând subvenţiile extrem de generoase şi propunând în 2016 privatizarea parţială a companiei petroliere de stat Aramco.

Anul trecut, Mohammed bin Salman – sau ‘MBS’, aşa cum este cunoscut – a anunţat schimbări majore menite să pună capăt ‘dependenţei’ regatului de petrol, în cadrul campaniei sale de a răspunde provocărilor sistemice cu care se confruntă Arabia Saudită.

Pentru mulţi saudiţi, aceste schimbări sunt indisolubil legate de persoana prinţului Mohammed, ale cărui fotografii decorează pereţi, geamuri de automobile şi panouri de reclame de pe întreg teritoriul ţării, şi care şi-a asumat o sumedenie de prerogative. Ca ministru al apărării, răspunde de unul din cele mai mari bugete militare din lume şi este responsabil de aventura militară fără precedent a Arabiei Saudite în Yemen.

El prezidează de asemenea Consiliul pentru Afaceri Economice şi Dezvoltare (CEDA), un grup de miniştri care se reunesc săptămânal şi monitorizează toate politicile economice şi sociale, precum cele din educaţie, sănătate şi locuinţe.

Prinţul Mohammed mai conduce Aramco, fiind primul membru al familiei conducătoare saudite care supervizează în mod direct compania petrolieră de stat, rezervată mult timp tehnocraţilor obişnuiţi.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul austriac Nehammer rupe negocierile de formare a guvernului cu social-democraţii şi va demisiona din toate funcţiile
Cancelarul austriac Nehammer rupe negocierile de formare a guvernului cu social-democraţii şi va demisiona din toate funcţiile
 Cancelarul austriac în exerciţiu, conservatorul Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că va demisiona în zilele următoare atât din acest post cât şi din cel de preşedinte al Partidului......
Crin Antonescu își suspendă candidatura la prezidențiale
Crin Antonescu își suspendă candidatura la prezidențiale
Crin Antonescu a spus sâmbătă seara, în exclusivitate la Digi24, că a suspendat unilateral acordul prin care a fost ...
Parlamentul cumpără asigurări RCA și CASCO de 2,2 milioane de lei
Parlamentul cumpără asigurări RCA și CASCO de 2,2 milioane de lei
Senatul şi Camera Deputaţilor achiziţionează servicii de asigurare pentru autovehiculele din dotare pentru acest an, ...
Ce face Transavia, cel mai mare producător local de carne de pui, din resturi
Ce face Transavia, cel mai mare producător local de carne de pui, din resturi
Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România, cu afaceri de peste 1 miliard de lei anul trecut, clienți ...