Regele Mihai a emoţionat politicienii VEZI REACŢII
„Sunt foarte fericit că alături de colegii mei am participat la pregătirea acestui evenimet şi, de asemenea, am fost aici prezenţi. Cred că toţi cei care nu au fost prezenţi au de ce să ne invidieze. Nu ţi se întâmplă de multe ori în viaţă un moment atât de important şi emoţionant din punctul meu de vedere”, a declarat Victor Ponta.
„Dacă românii vor considera că monarhia este o opţiune, eu aş fi unul dintre cei care ar susţine această posibilitate, iar România ar putea să funcţioneze aşa cum funcţioneazz celelalte monarhii constituţionale din Europa”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
„A fost de departe cel mai emoţionant moment. Sala a fost plină, toată sala a vibrat, au fost aplauze nesfârştite”, a completat şi Puiu Haşotti.
Marii absenţi la acest moment istoric au fost preşedintele Traian Băsescu şi ministrii cabinetului Boc. Atitudinea lor nu a rămas netaxată de senatori. „Cum nicun om nu este perfect, nicio ţară nu este perfectă, în afară de Guvern şi preşedinte. Este mai mult decât regretabilă această atitudine, însă cred că vor fi sancţionaţi”, a mai spus Puiu Haşotti.
Din partea Parlametului, Majestatea sa a primit Colanul Camerei Deputaţilor şi un tablou care reprezintă clădirea Parlamentului.