„Regenerabilii” primesc dreptul de a-şi combina capacităţile în centrale virtuale. Scad dezechilibrele în sistemul energetic, dar şi costurile
„(…)2 sau mai mulți producători de energie din surse regenerabile, indiferent de tehnologia folosită, în vederea îmbunătățirii performanțelor financiare și de producție, pot participa pe piețele concurențiale de energie împreună ca o singură entitate agregată, cu respectarea prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform reglementărilor ANRE realizate în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.
Prevederea a fost introdusă în forma finală a proiectului de lege care urmează să fie votat de plenul Camerei Deputaţilor, care modifică legislaţia aplicabilă în domeniul energiei produse din surse regenerabile.
Producţia de energie din surse regenerabile este prin natura ei imprevizibilă (turbinele eoliene produc în funcţie de câmd şi cum bate vântul, panourile fotovoltaice produc doar ziua, în funcţie de intensitatea luminii solare, etc), dar producătorii încheie contracte pe cantităţi fixe. Dacă produc mai mult sau mai puţin, creează dezechilibre în sistemul energetic naţional, pe care trebuie să le plătească. Acum, această prevedere le permite să se asocieze, sa acţioneze ca un singur vânzător în piaţă şi să atenueze o parte din dezechilibrul produs reţelei din calibrarea producţiei între capacităţile care intră în asociere.
„Agregarea producătorilor este normală şi este aşteptată de mult de piaţă. Va ajuta atât la reducerea dezechilibrelor din sistem, şi îi va ajuta şi pe producători să îşi reducă din costuri, pentru că se vor regla ei între ei”, ne-a spus Claudia Brânduş, de la Asociaţia producătorilor de energie din surse eoliene (RWEA).
Citeşte şi:
Ţinta de energie din surse regenerabile a României pentru anul 2030 ar putea fi de 32% din consum
Parlamentarii spun că au decis să introducă această prevedere şi având în vedere efectele benefice asupra preţurilor din piaţa de energie.
„Prin agregarea a doi sau mai mulţi producători din surse regenerabile din tehnologii diferite, cantitatea de dezechilibre în sistem scade, iar vânzarea energiei se poate face mai eficient. Obligaţia producătorilor de energie din surse regenerabile de a vinde energia „în bandă” îi transformă pe aceştia de-facto în traderi şi creşteîn mod nejustificat cantitatea de energie vândută/cumparata în PZU/piaţa de echilibrare, cu efecte adverse asupra formării preţului. Un producător mic nu are capacitatea de a forma produse standard de unul singur, prin natura mărimii nu poate avea departamente sofisticate de trading, iar în situaţia actuala el se vede de facto exclus din piaţa bilaterală de energie electrică” au motivat deputaţii introducerea acestei prevederi legislative.
România are capacităţi de energie regenerabilă de circa 5.000 de MW care primesc certificate verzi, plătite apoi de consumatori, prin facturi, din care 3.105 MW eoliene, 1.360 MW fotovoltaice, 342 MW hidro şi 142 MW biomasă şi biogaz.