„Regenerabilii” vor să convertească 5.000 de mineri în tehnicieni de turbine eoliene. Vor deschide un centru în Valea Jiului

Asociatia Română pentru Energie Eoliana (RWEA) propune un proiect de reconversie profesională a 500 de mineri pe an, timp de zece ani, prin care cei care muncesc acum în mine şi termocentrale pot deveni tehnicieni de turbine eoliene. RWEA mizează pe sprijinul Ministerului Energiei, care deja este interesat de idee, pentru a se finanţa din bani europeni aceste proiecte, astfel că, pentru cei care se vor specializa, cursurile să fie gratuite.
Mihai Nicuţ - lun, 22 apr. 2019, 18:36

„Asociatia Română pentru Energie Eoliana propune un proiect ambiţios de reconversie profesionala pentru persoanele din zonele dependente de sectorul producerii energiei din cărbune. Consolidând experienţa acumulata în centrul de instruire Monsson – RESS (Renewable Energy School of Skills) din Constanţa, RWEA (împreuna cu companiile din cadrul său cum ar fi Monsson, CEZ sau Enel), are în plan folosirea fondurilor disponibile in viitorul Fond de Modernizare pentru dezvoltarea unui astfel de centru în zona Văii Jiului. Pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, este ţintită reconversia a aproximativ 500 de tehnicieni pe an, pentru un total de minimum 5.000. Costul cursurilor de reconversie este luat în considerare în finanţarea cerută pentru realizarea proiectului” ne-a transmis RWEA, către care am cerut lămuriri referitoare la acest proiect despre care apăruseră câteva informaţii în piaţă.

„Experţii din cadrul RWEA consideră că abilităţile tehnice şi profesionale ale tehnicienilor din sectorul minier sunt uşor transferabile către sectorul energiei eoliene, iar certificările obţinute în urma cursurilor de reconversie le vor permite acestora să lucreze nu doar în Romania, dar şi în instalarea, operarea şi mentenanţa proiectelor eoliene din toata lumea, cu beneficii salariale atractive.
În dezvoltarea acestui proiect, RWEA a găsit în Ministerul Energiei un partener deschis, iar acest lucru este încurajator pentru realizarea cât mai rapidă a centrului de reconversie profesională şi înlăturarea provocarilor din calea tranziţiei energetice şi a modernizării sectorului energetic din România”, ne-a mai scris RWEA.

Citeşte şi: 

“Verde” şi nu prea: energia regenerabilă plăteşte în România cel mai mare cost cu echilibrarea din Europa. Ce ar trebui să facă statul

Am vorbit cu Sebastian Enache, director de dezvoltare la Monsson, şi cel care s-a ocupat de centrul RESS din Constanţa.

„Necesarul de tehnicieni pentru industria eoliană creşte cu 50% în fiecare an. Am decis să înfiinţăm aceste centre (cel din Valea Jiului-n.red) pentru a pregăti această forţă de muncă. Minerii şi cei din termocentrale au contribuit mult la sistemul nostru energetic, dar, chiar dacă vom avea nevoie de cărbune şi în continuare, nu o să mai fie nevoie de atât de mulţi oameni. Riscam ca acele zone să se depopuleze şi, dacă noi nu putem controla acest lucru, putem ajuta acele zone prin mutarea industriei noastre acolo, în acele hub-uri energetice, care pot să pregătească forţa de muncă pentru următoarele decenii”, ne-a spus Enache.

Centrul RESS din Constanţa, care va fi „clonat” în zonele miniere, a pregătit până acum circa 4.500 de oameni, la standarde internaţionale (este membru GWO-Global Wind Organisation), cifră care îi include şi pe cei pe care standardele îi obligă să re-vină la training în fircare an pentru unele specializări.

Iar tehnicienii nu muncesc doar în România. „Ei sunt ceea ce eu le spun „navigatori eolieni”. După ce se perfecţionează, merg să muncească două-trei luni pe un proiect, în Germania sau Italia, de pildă, apoi revin în România, apoi pleacă din nou”a spus Enache, care a specificat că în acel centru s-au pregătit 95% dintre tehnicienii români specializaţi în instalarea şi mentenanţa de turbine eoliene. Iar aceştia asigură acum nu doar mentanţa celor 3.000 MW instalaţi în eolian în România, ci şi în afara ei.

Succesul programului celor de la Monsson de a duce centrul în zonele cu mineri şi termoenergeticieni depinde de abilitatea Guvernului, prin Ministerul Energiei, de a putea atrage de la UE finanţare, în baza acelui plan de modernizare de care beneficiază cele mai sărace 10 state din UE. Asta pentru că, dacă se va face acest lucru, cursurile vor fi gratuite pentru oameni (unul pentru toate acreditările ajunge la mii de euro), şi se asigură finanţarea necesară construirii bazei materiale pentru pregătire acolo-se vor instala inclusive turbine eoliene.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei, în condiţiile......
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Oficialii de la Banca Angliei se gândesc dacă să anuleze planurile de creare a lirei sterline digitale pentru gospodării, ...