Regimul sirian, pe cale să se împace cu ideea unei divizări de facto a ţării
Această strategie este ilustrată de retragerea de joi a armatei din oraşul Palmira (centru) după ofensiva lansată de jihadiştii din gruparea teroristă Statul Islamic (SI).
‘Este de înţeles că armata siriană se repliază pentru a proteja marile aglomerări urbane unde se află o mare parte a populaţiei, inclusiv cei care au fugit din calea jihadiştilor din SI şi din Frontul Al-Nosra’, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, a explicat pentru agenţia de presă franceză Waddah Abed Rabbo, directorul cotidianului proguvernamental al-Watan. În opinia sa, ‘nu mai este treaba armatei siriene să lupte singură împotriva terorismului’. ‘Trebuie ca lumea să reflecteze dacă înfiinţarea a unui stat sau două teroriste este sau nu în favoarea sa’, adaugă el, făcând aluzie la proclamarea de către SI a unui ‘califat’ în Siria şi în Irak şi la intenţia Frontului Al-Nosra de a crea ‘un emirat islamic’ în nordul Siriei.
De la începerea revoltei împotriva lui Bachar al-Assad, în 2011, teritoriile aflate sub controlul regimului se reduc de la o zi la alta. În prezent, regimul sirian nu ar mai controla decât 22% din teritoriu, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), dar în teritoriile rămase sub control guvernamental este concentrată majoritatea populaţiei.
Geograful francez Fabrice Balanche estimează că între 10% şi 15% din populaţie locuieşte în teritoriile controlate de SI, între 20% şi 25% – în teritoriile căzute sub controlul Frontului Al-Nosra şi al aliaţilor lor, între 5% şi 10% – sub autoritatea miliţiilor kurde şi între 50% şi 60% în regiunile controlate de regim.
‘Divizarea Siriei este inevitabilă. Regimul vrea să controleze litoralul, cele două oraşe din centrul ţării, Hama şi Homs, şi capitala Damasc’, a declarat sub rezerva anonimatului un om politic sirian apropiat regimului. ‘Liniile roşii fixate de autorităţi sunt rutele Damasc-Beirut şi Damasc-Homs, precum şi litoralul cu oraşe precum Lattakia sau Tartus’, adaugă el.
Nordul, estul şi sudul ţării sunt deja în mâinile rebelilor şi ale jihadiştilor. Şi, după eşecul ultimei ofensive din februarie pentru a stopa aprovizionarea rebelilor la Alep, armata este peste tot în defensivă, cu excepţia oraşului de coastă Qalamoun, la frontiera cu Libanul.
‘Armata siriană a devenit astăzi o gardă pretoriană a cărei menire este să protejeze regimul’, a apreciat un diplomat străin care vizitează cu regularitate Damascul. ‘În ceea ce-i priveşte pe responsabilii sirieni, sunt cu siguranţă îngrijoraţi, dar nu disperaţi, pentru că sunt convinşi că Iranul şi Rusia nu-i vor lăsa de izbelişte’, adaugă el.
Mai mulţi experţi estimează că schimbarea de strategie a fost iniţiată de Teheran, care consideră că este mai bine să ai mai puţine teritorii, dar să ţii bine de ele. ‘Iranul a consiliat intens autorităţile siriene să accepte evidenţele şi să-şi schimbe strategia, protejând doar zonele strategice’, a declarat Haytham Manna, un veteran al opoziţiei.
Pentru Aram Nerguizian, expert în probleme militare la Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din SUA, ‘regimul pare să fi acceptat ideea de a securiza şi de a apăra esenţialul, cu cei 175.000 de militari de care dispune şi în care sunt incluşi armata, miliţiile, Hezbollah şi combatanţii şiiţi afgani’. ‘În orice caz, nimic nu indică o apropiată prăbuşire a regimului, mai ales dacă îşi schimbă strategia. Chiar dacă pentru unii poate părea demoralizantă, o strategie mai puţin ofensivă va consolida liniile de aprovizionare şi va da o mai mare marjă de manevră conducerii sale’, notează expertul.
‘Pentru a supravieţui, regimul va trebui să-şi revizuiască în jos pretenţiile şi să se concentreze pe axa Damasc-Homs-litoral’, subliniază Thomas Pierret, expert în problemele Siriei. ‘Din punct de vedere militar, regimul îşi păstrează mijloacele de a controla pe termen lung jumătatea sud-vestică a ţării, dar dacă înfrângerile vor continua, centrul ţării ar putea deveni vulnerabil’, apreciază Pierret.
Potrivit OSDO, 68.000 de mii de soldaţi au fost ucişi de la începutul conflictului, care a făcut în total 220.000 de victime. În opinia lui Fabrice Balanche, ‘guvernul de la Damasc mai are încă de partea sa armata şi sprijinul unei părţi a populaţiei. Ne îndreptăm către o divizare neoficială, pe linii ale frontului care nu sunt încă bătute în cuie’.