Regina Elizabeth II a fost internată

Regina Elizabeth II a Marii Britanii, în vârstă de 86 de ani, a fost internată în spital din cauza gastroenteritei, relatează AFP.
Economica.net - Dum, 03 mart. 2013, 16:05
Regina Elizabeth II a fost internată

Regina Elizabeth a fost dusă la spital duminică, 3 martie, după ce a avut simptomele unei gastroenterite, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului, relatează CNN.

Acesta a mai spus că regina va sta internată pentru două zile la spitalul King Edward VII și că a fost dusă la spital din precauție.

Regina Elizabeth II, în vârstă de 86 de ani, urma că facă sâmbătă, 2 martie, o vizită oficială în Ţara Galilor. Regina şi-a anulat vizita din cauza unei gastroenterite. 

De asemenea, regina şi soţul ei, ducele de Edinburgh, în vârstă de 91 de ani, urmau să meargă la Roma miercuri şi joi, la invitaţia preşedintelui italian Giorgio Napolitano.
   
„Regina nu va merge mâine (sâmbătă) la Swansea”, în sudul ţării Galilor, unde ar fi trebuit să asiste la o ceremonie a zilei naţionale galeze, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.
   
„Ea are simptomele unei gastroenterite şi îşi va petrece sfârşitul de săptămână ca de obicei, la Windsor”, reşedinţa sa situată la vest de Londra, a adăugat el, fără alte precizări.

Ştire în curs de actualizare.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând şi la Apele Române, sunt ferm convins că ceea s-a întâmplat nu o să se mai întâmple (Video)
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Galaţi, după ce a vizitat zonele inundate din localitatea Pechea, că este ferm convins că, după finalizarea investiţiilor din zonele afectate......
MMSS: 942.889 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la 30 iunie 2024
MMSS: 942.889 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la 30 iunie 2024
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la finele lunii iunie 2024, de 942.889, dintre care 98,34% (927.275 de ...
Compania T-Mobile a fost victima unui atac de piraterie cibernetică lansat de serviciile secrete chineze –  surse WSJ
Compania T-Mobile a fost victima unui atac de piraterie cibernetică lansat de serviciile secrete chineze – surse ...
Compania de telecomuncații T-Mobile s-a numărat printre entitățile atacate de o operațiune de spionaj cibernetic realizată ...
Cel mai mare furnizor de energie electrică din Austria dă o nouă lovitură în România
Cel mai mare furnizor de energie electrică din Austria dă o nouă lovitură în România
Subsidiara din România a Wien Energy a a obținut autorizația de construire pentru un parc fotovoltaic în județul Olt.