Regina Marii Britanii stinge luminile la Palatul Buckingham
Iarna care se apropie îi dă dureri de cap Reginei Marii Britanii. Şi nici nu e de mirare: cu un ditamai castelul în Scoţia, un altul la fel de mare în Windsor pentru vacanţe şi, bineînţeles, Buckingham Palace la Londra, Regina are probleme să ţină toate aceste castele luminate şi încălzite peste iarnă.
Dacă în 2010, Casa Regală a cheltuit 3,5 milioane de dolari în acest scop, anul acesta factura Suveranei la energie termică a crescut cu 20% odată cu lăsarea frigului. Iar, între timp, bugetul Reginei a fost îngheţat de către Parlament.
„Cu degringolada economică în toată lumea, cu toţii trebuie să economisim. Este surprinzător să auzim că Regina face asta”, a spus un londonez.
Potrivit ziarului „Financial Times”, slujitorii Reginei au instalat deja în toate reşedinţele panouri care-i avertizează pe toţi membrii Familiei Regale să stingă luminile după ei. Suverana are motive să se şi bucure. Prinţul Harry, care ţinea luminile aprinse mult după miezul nopţii, se antrenează acum în Statele Unite.