Regio: Infrastructură modernă pentru dezvoltarea oraşului Măgurele

Economica.net
05 03. 2014
dscn1216___copy_51326100

România a fost desemnată unul din cei trei piloni pe care se va dezvolta proiectul  european ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics). La Măgurele, pe platforma Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi împrejurul acestuia, pe o rază de aproximativ 31.000 de metri pătraţi, se vor construi două clădiri – una pentru lasere şi una pentru fasciculul gama, un corp de laboratoare, o clădire de birouri şi o casă de oaspeţi. Se estimează că aici vor fi create peste 13.000 de locuri de muncă, din care 250 pentru specialişti în lasere, optică, mecanică, electrotehnică, electronică şi fizică, la care se adaugă peste o mie de fizicieni şi chimişti de top din toată lumea.

Şosele lărgite şi străzi asfaltate

Proiectul s-a derulat timp de aproximativ doi ani şi s-a încheiat la sfârşitul anului 2013. Lucrările de reabilitare, derulate în numai 4 luni, au avut două  componente. Prima a constat în lărgirea şoselei centrale a oraşului Măgurele, strada Atomiştilor, cu câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens. În paralel, s-au refăcut benzile de carosabil existente, s-au amenajat trotuarele pe ambele sensuri de mers şi spaţiile verzi şi s-a reabilitat infrastructura de canalizare aferentă drumului extins. A doua componentă a fost reprezentată de modernizarea şi reabilitarea a 12 străzi, însumând peste 6.800 m de carosabil, prin lucrări de asfaltare, refacere a trotuarelor, a  acostamentelor şi de construire a pistelor pentru biciclişti.

Acces rapid spre capitală şi economie de timp

Reacţiile beneficiarilor nu s-au lăsat aşteptate: în cartierele unde s-au reabilitat străzile şi s-au refăcut trotuarele, oamenii ies tot mai des la plimbare, iar copiii sunt foarte încântaţi de noile piste pentru biciclete. Locuitorii şi societăţile comerciale din vecinătatea străzii Atomiştilor răsuflă uşuraţi pentru că au scăpat de traficul aglomerat spre Bucureşti, dar şi de  problemele ce se iveau în urma ploilor torenţiale. Canalizarea pluvială, construită prin proiect, preia toate cantităţile de apă şi împiedică inundarea curţilor.

Tranzitarea zonelor reabilitate a crescut considerabil, reducând la o treime timpul petrecut de şoferi în trafic. După extindere, şoseaua centrală din Măgurele a preluat fluxurile majore de circulaţie pe direcţia Şoselei de centură, permiţând fluidizarea traficului, în condiţii de siguranţă sporită, din şi spre Municipiul Bucureşti. Se estimează că străzile Atomiştilor şi Bucureşti, reabilitate prin acest proiect,  vor prelua 95% din traficul de pe DJ401A şi că numărul de autovehicule care tranzitează zona se va dubla până în 2020.

Acesta este unul dintre cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare, care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri, precum şi la promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare, harta proiectelor finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2007-2013.