Regionalizarea României: Harta bunăstării şi a dezastrelor

27 04. 2013
zonele_pib_30671700_75250000_05762400

România este împărțită în opt regiuni de dezvoltare, numite după poziția geografică în țară – Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest,Centru, București și Ilfov.

Diferenţele de dezvoltare dintre cele opt zone sunt foarte mari. De exemplu, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor* în regiunea Bucureşti-Ilfov este peste dublul celei mai prospere zone din România, Banat, care, de asemenea, este de aproape două ori peste Moldova. Astfel, în Bucureşti-Ilfov, PIB per capita a fost calculat de Insitutul Naţional de Statistică la 13.213 euro*, cifră comparabilă cu a Slovaciei. Ca fapt divers, Bucureşti cu Ilfov ar fi undeva pe locurile 40, în timp ce România se clasează pe 70 în lume. Regiunea Vest are 6.281 euro, iar regiunea Nord-Est, cea mai săracă, are un PIB per capita de 3.421 euro.

Pe de altă parte, Ardealul stă ceva mai bine decât sudul ţării, având un PIB per capita în jurul a 5.000 de euro, faţă de regiunile sudice care au undeva la 4.500 de euro.

 

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat că unul dintre obiectivele Guvernului este înfiinţarea regiunilor de dezvoltare, care să fie şi funcţionale până la sfârşitul acestui an, astfel încât acestea să poată beneficia de fonduri din bugetul UE care va fi alcătuit pentru perioada 2014-2020.

El a spus că actualul desen regional al României are argumente serioase pentru a fi adoptat, el arătând că, deşi analiza nu s-a finalizat şi decizia nu a fost luată, lucrurile se îndreaptă „cu paşi serioşi” în această direcţie.

Regionalizarea este o măsură care va avea rolul de a micşora timpii de întârziere, de a micşora birocraţia şi de a stimula „toate motoarele de dezvoltare pe care acum nici măcar nu le bănuim, care există latent în fiecare regiune”, a mai spus vicepremierul.

Regiunile vor avea competenţe exclusive sau partajate cu cele ale statului, un buget multianual şi un preşedinte, în fruntea unui consiliu regional, potrivit proiectului Legii privind regiunile.

Regiunile de dezvoltare sunt deocamdată opt mărimi statistice, fără personalitate juridică, create în anul 1998 prin asocierea consiliilor județene din România pentru a coordona dezvoltarea regională necesară pentru ca România să adere la Uniunea Europeană.

 PIB per capita la nivelul ţării este de 5.553 euro. PIB per capita fără Bucureşti-Ilfov este de 4.723 euro.

 

Impozitarea se va face pe trei trepte:  local, regional şi naţional


După regionalizare, care va avea loc după revizuirea Constituţiei şi după ce proiectul va fi discutat în Uniunea Social Liberală şi în Guvern, impozitarea se va face pe trei trepte: local, regional şi naţional, a spus sâmbăta trecută, ministru Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

„Avem în vedere descentralizarea atribuţiilor ministerelor şi instituţiilor de la nivel naţional către regiuni, apoi descentralizarea finanţărilor care se realizează acum la nivel naţional, schimbarea sistemului fiscal actual, pe trei trepte: impozite şi taxe care se vor colecta la nivel local, impozite şi taxe care se vor colecta la nivel regional şi cele care se vor colecta la nivel naţional’, a afirmat Daniel Chiţoiu.

 

*PIB nominal per capita, calculat pentru regiunile ţării de Institutul Naţional de Statistică la nivelul anului 2010. Ultima actualizare disponibilă.
** cursul de schimb luat în calcul este de 4,4 lei la un euro