Reguli noi pentru asigurări. ASF va publica trei norme care vor cutremura piaţa

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat, fără să dea detalii, că va face publice joi trei norme care vizează piaţa asigurărilor. ECONOMICA.NET a aflat că cele trei norme se referă la comisioanele şi cheltuielile de distribuţie din piaţa RCA, la tipul de active acceptate pentru acoperirea rezervelor şi pentru capitalul social precum şi la reclamaţiile primite de societăţile de asigurare de la clienţi.
Şerban Buşcu - mar, 04 nov. 2014, 22:00
Reguli noi pentru asigurări. ASF va publica trei norme care vor cutremura piaţa

Brokerii de asigurare vor primi joi o veste bună şi una proastă de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET, ASF a pregătit lansarea în  dezbatere a unei norme privind piaţa RCA. Actul normativ ar urma să elimine o decizie anterioară privind plafonarea comisioanelor încasate de intermediari dar şi să impună brokerilor să treacă pe poliţa RCA comisionul încasat. De asemenea, arată sursele noastre, respectiva normă va obliga societăţile de asigurare să treacă pe poliţele RCA vândute direct, cheltuielile de distribuţie suportate. Prevederea privind transparentizarea comisionului a fost contestată vehement de către brokerii de asigurare care consideră că românii nu sunt suficient de informaţi pentru a înţelege exact structura acestor costuri.

În altă ordine de idei, ASF va da publicităţii şi o normă privind reclamaţiile primite de societăţile de asigurare din România. Potrivit informaţiilor noastre, această norma ar include şi sancţiuni semnificative pentru societăţile de asigurare fruntaşe din acest punct de vedere. Anual, ASF primeşte în jur de 10-12.000 de reclamaţii privind societăţile de asigurare. Majoritatea acestor reclamaţii vizează întârzieri la plată sau plăţi incomplete pentru daune pe RCA. De ani de zile clasamentul petiţiilor este dominat de societăţile cele mai active pe zona asigurării de răspundere civilă auto adică Astra, Euroins, City Insurance şi Uniqa.

Firmele de asigurare nu vor mai putea garanta plata daunelor cu clădiri şi terenuri

Ultima normă din pachetul ce urmează a fi lansat joi de ASF se referă la activele acceptate pentru acoperirea rezervelor tehnice constituite de asigurători dar şi a activelor folosite pentru capitalul social. Potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET, nu vor mai fi acceptate terenurile şi clădirile. După cum a mai arătat ECONOMICA.NET, la finele anului 2013, clădirile şi terenurile folosite pentru constituirea rezervelor tehnice reprezentau aproximativ 7% din totalul activelor acceptate, sau 567 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, pentru asigurători, eliminarea posibilităţii de a veni cu astfel de active şi, implicit înlocuirea acestora cu alte tipuri, va echivala cu un efort financiar substanţial. Toate societăţile de asigurare sunt obligate de normele Autorităţii de Supraveghere Financiara să constituie rezerve tehnice care variază în funcţie de dimensiunea portofoliului. Cu cât este mai mare volumul de prime brute subscrise, cu atât şi rezervele sunt mai mari.

Aceste rezerve sunt menite să garanteze faptul că firmele de asigurare au capacitatea de a achita daunele către clienţi chiar şi în cele mai pesimiste scenarii. Rezervele sunt acoperite prin active acceptate, printre acestea numărându-se şi terenurile, clădirile ori creanţele ce urmează a fi încasate. Cu cât mai lichide sunt activele (cum e cazul depozitelor bancare sau titlurile de stat), cu atât poate fi considerată mai sigură societatea, întrucât, în cazul petrecerii unui eveniment major, cum ar fi un cutremur sau un accident extrem de grav, rezervele devin foarte importante. Dacă societatea de asigurare nu poate valorifica activele cât mai rapid pentru a face plata daunelor, rezervele au doar un rol simbolic. Menţionăm că ASF sau, anterior, CSA nu au publicat niciodată structura pe companii a activelor folosite pentru acoperirea rezervelor. Informaţiile din piaţă arată însă că există cel puţin două societăţi de talie mare care utilizează în acest scop clădirile şi terenurile într-o proporţie cu mult mai mare decât media pieţei.

Mai multe detalii despre modalităţile prin care firmele de asigurare ne garantează plata daunelor

 

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...