Reguli noi pentru piaţa produselor cosmetice

Guvernul a aprobat marţi o hotărâre care corelează cadrul legislativ naţional şi cel comunitar în domeniul produselor cosmetice, în scopul introducerii unor norme mai stricte care să asigure diminuarea riscurilor cu impact asupra sănătăţii umane, informează Biroul de presă al Executivului.
Economica.net - mar, 10 feb. 2015, 11:28
Reguli noi pentru piaţa produselor cosmetice

Prin acest act normativ, Ministerului Sănătăţii, autoritatea competentă în domeniu, îi revin o serie de atribuţii, cum ar fi reglementarea şi administrarea bazelor de date în domeniul produselor cosmetice. Totodată, Ministerul Sănătăţii asigură supravegherea, inspecţia şi controlul pe piaţă al produselor cosmetice, precum şi informarea populaţiei, scrie Agerpres.

De asemenea, hotărârea aprobată de Executiv stabileşte că Ministerul Sănătăţii organizează şi coordonează înregistrarea cazurilor semnalate privind efectele adverse asupra populaţiei, cauzate de produse cosmetice şi transmite informaţii şi raportări Comisiei Europene.

‘Astfel, Ministerul Sănătăţii va avea acces la dosarul cu informaţii despre produsele cosmetice, va putea dispune eşantionarea şi analiza produselor cosmetice existente pe piaţă şi va putea primi informaţii despre substanţele utilizate la fabricarea produsului respectiv. În cazul nerespectării normelor legale de către producători, distribuitori sau comercianţi, Ministerul Sănătăţii, prin inspectorii sanitari de stat, va avea atribuţii să constate şi să impună acţiuni coercitive pentru a asigura conformitatea produsului cosmetic, retragerea produsului de pe piaţă sau chiar interzicerea şi restricţionarea unui produs cosmetic’, precizează Guvernul.

Astfel, dacă un produs cosmetic nu îndeplineşte cerinţele de conformitate prevăzute de noile reglementări privind cosmeticele – precum nerespectarea bunelor practici de fabricaţie, cerinţele în materie de notificare, restricţiile privind substanţele utilizate etc. -, Ministerul Sănătăţii va solicita persoanei responsabile pentru România a producătorului/ importatorului / distribuitorului să ia măsurile adecvate pentru a asigurarea produsului, arată sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să......
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...