Relaţiile dintre Germania şi SUA, afectate grav de scandalul de spionaj – presă

Economica.net
11 07. 2014
holder_nsa_eye498_55416600

Anunţată joi, expulzarea, care a urmat arestării în ultimele zile a doi agenţi care spionau în Germania pentru SUA, se află pe prima pagină a principalelor cotidiene germane.

‘Este o cezură în istoria relaţiilor germano-americane’, subliniază cotidianul de centru-stânga Süddeutsche Zeitung (SZ), din Munchen, care vede ‘un act fără precedent de protest împotriva aroganţei americane’.

Fostul cancelar ‘Gerhard Schroder a făcut un prim pas spre autonomia faţă de marele aliat, în urmă cu 12 ani, când a spus ‘nu’ războiului din Irak. Acum este vorba de o a doua etapă’, analizează SZ, considerând-o totuşi ‘tardivă’.

‘Până acum, germanii au reacţionat numai prin dezamăgire şi indignare la acţiunile serviciilor de informaţii americane. Prin expulzarea şefului agenţilor lor, guvernul federal îi pune pentru prima dată pe americani sub presiune. Sperăm că Obama şi trupele sale vor înţelege acum că nu-şi pot permite totul în Germania’, concluzionează cotidianul din sudul Germaniei.

Potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), cotidian economic, Germania şi SUA ‘sunt în pragul unui război diplomatic’. ‘Este clar vorba de energie pierdută, în contextul în care Berlinul şi Washingtonul sunt deja extrem de ocupate cu conflictele existente în lume. O ceartă între Germania şi SUA nu face decât să-i bucure pe duşmanii Occidentului’, scrie FAZ.

Însă, la fel ca restul presei, publicaţia sprijină decizia cancelarului. ‘Merkel nu este pudelul lui Obama. Mesajul pe care ea i l-a transmis a fost deopotrivă clar şi indispensabil’, adaugă ziarul.

Bild, cel mai citit cotidian din Germania, dedică o mare parte din cea de-a doua sa pagină afacerii de spionaj, cu o mare fotografie cu cancelarul german şi cu titlul: ‘Afacerea de spionaj: Acum Merkel intervine’. Potrivit ziarului, relaţia germano-americană a atins ‘cel mai de jos punct a său’, din cauza unor ‘insulte’, ‘atacuri’ şi ‘promisiuni nerespectate’ din partea americanilor. ‘Acest lucru nu poate rămâne aşa! Barack Obama are datoria să repare relaţia cu cel mai apropiat aliat occidental. Atât cât mai este încă timp’, scrie Bild.

Tagesspiegel, cotidian de centru-stânga din Berlin, ia uşor distanţă şi susţine că expulzarea, oricât de excepţională ar fi, face parte din teatrul diplomatic. ‘Este recunoscut de toată lumea că acest lucru face parte din joc’, notează publicaţia, într-un articol intitulat ‘Expulzarea, conform regulilor’. ‘În fine, trebuie spus, guvernul federal dă impresia că a învăţat regulile corespunzătoare’, adaugă Tagesspiegel.

‘SUA ar trebui, între timp, să renunţe la o contrareacţie (ar putea, spre exemplu, să lanseze unele informaţii privind spionajul industrial german din SUA), iar acest lucru ar fi semnul că la Casa Albă s-a înţeles cât de mult a fost rănit sufletul german’, subliniază publicaţia.