Relaţiile dintre NATO şi Rusia s-au apropiat de „linia roşie” – purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus

Rusia constată că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) "invadează treptat" Ucraina şi "nu mai poate accepta acest lucru", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat duminică CNN şi citat luni de agenţia de presă rusă RIA Novosti.
AGERPRES - lun, 17 ian. 2022, 11:43
Relaţiile dintre NATO şi Rusia s-au apropiat de

„Constatăm o invadare treptată de către NATO a teritoriului Ucrainei, cu infrastructura sa, instructorii săi, rezerve de armament defensiv şi ofensiv, instruirea militarilor ucraineni şi altele asemenea”, a spus secretarul de presă al preşedintelui rus, comentând modul în care Rusia percepe situaţia actuală din jurul Ucrainei.

Peskov a subliniat că o asemenea evoluţie a evenimentelor a adus relaţiile dintre NATO şi Rusia la o „linie roşie”, la o situaţie pe care Moscova „nu o mai poate suporta”.

„Şi acesta a fost principalul motiv pentru care preşedintele Putin a spus: ‘Băieţi, pentru noi aceasta este o ameninţare reală’. Şi aceasta este o ameninţare reală la adresa stabilităţii şi securităţii din Europa şi a arhitecturii europene de securitate”, a adăugat Peskov.

Potrivit lui Peskov, în viziunea Rusiei „NATO este o organizaţie care a fost creată pentru confruntare, nu pentru apărare”. „Şi NATO nu este un porumbel al păcii, stabilităţii şi prosperităţii. Şi această armă de confruntare se apropia cu fiecare zi tot mai aproape de frontierele noastre”, a subliniat el.

Dmitri Peskov a invocat totodată informaţia conform căreia în timpul reunificării Germaniei, SUA au promis să nu extindă infrastructura NATO spre est, însă acest lucru nu a fost stipulat într-o formă juridic constrângătoare.

Joia trecută, ambasadorul rus la OSCE, Aleksander Lukaşevici, a afirmat că SUA i-au promis ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, că NATO nu se va extinde ”niciun centimetru” către Est, cu excepţia Germaniei reunificate care să rămână membră a Alianţei Nord-Atlantice. Potrivit diplomatului rus, această promisiune i-a fost făcută în 1990 lui Gorbaciov de secretarul de stat american James Baker şi reconfirmată ulterior tot de acesta ministrului de externe sovietic Eduard Şevarnadze.

Cu toate acestea, Pavel Palajcenko, traducătorul lui Gorbaciov, în prezent şef al Departamentului pentru relaţii internaţionale şi relaţii cu presa în cadrul Fundaţiei Gorbaciov, a declarat într-o intervenţie la postul televiziunii publice ruse Rossia-24, că zvonurile despre aşa-zisele „înţelegeri verbale” sau promisiuni pe care le-ar fi făcut SUA fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov în timpul negocierilor de la sfârşitul anilor’ 80 ai secolului trecut că NATO nu se va extinde în Europa de Est „nu corespund realităţii”.

Rusia menţine suspansul de mai multe luni de când a concentrat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor cu Ucraina, provocând temeri privind o nouă agresiune împotriva ţării vecine. Trei runde de discuţii diplomatice între Moscova şi Occident din această săptămână nu au făcut posibilă dezamorsarea stării de conflict.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul sârbesc Lista Sârbă a fost acceptat în alegerile din Kosovo, după ce inițial a fost respins
Partidul sârbesc Lista Sârbă a fost acceptat în alegerile din Kosovo, după ce inițial a fost respins
O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de a respinge participarea principalului partid sârb din Kosovo la viitoarele alegeri legislative,......
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia a înregistrat în perioada septembrie 2023 - septembrie 2024 un excedent bugetar de 1% din PIB, faţă de un ...
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property Group, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property ...
Mirela Covașă, care a fost director financiar al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a fost ...
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Inflația a scăzut în majoritatea economiilor din lume în 2024, dar alegătorilor nu le-a păsat. Supărați de creșterea ...