CE recomandă ridicarea tuturor restricţiilor de călătorie în interiorul UE la 15 iunie şi pentru Balcanii Occidentali de la 1 iulie

Economica.net
11 06. 2020
eu_border_81039900

În timp ce majoritatea statelor din UE şi din spaţiul Schengen îşi vor redeschide din 15 iunie frontierele care le separă, unele, cum este Spania, prevăd ca această măsură să intre în vigoare mai târziu.

Executivul UE preconizează ca ‘toate restricţiile’ aplicate pentru combatarea pandemiei de COVID-19 să fie ridicate la acea dată.

De asemenea, Comisia preconizează o redeschidere ‘parţială şi progresivă’ a frontierelor externe ale UE şi ale spaţiului Schengen după data de 30 iunie.

Decizia finală privind redeschiderea frontierelor le aparţine însă statelor membre, Bruxellesul neputând face decât recomandări.

Potrivit Comisiei, călătorilor care vin din ţările Balcanilor Occidentali (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia) ar trebui să li se permită intrarea în Uniunea Europeană având în vedere că, în ţările respective, situaţia epidemiologică este ‘similară sau mai bună’ decât în UE.

Totodată, executivul comunitar cheamă statele UE să se pună de acord asupra unei liste de ţări terţe pentru care vor fi ridicate restricţiile, în funcţie de situaţia lor sanitară.

Interdicţia privind călătoriile ‘neesenţiale’ a fost instituită la data de 17 martie în mod coordonat între statele membre şi Comisie, în scopul combaterii răspândirii noului coronavirus.