Relaxare în Ungaria, chiar în ziua în care a înregistrat un record al deceselor asociate COVID-19

Ungaria începe relaxarea unor restricţii antiepidemice miercuri, când redeschide centrele comerciale şi unele servicii, în aceeaşi zi în care înregistrează un record de 311 decese asociate COVID-19 şi în timp ce are de asemenea cea mai mare rată a deceselor şi a doua cea mai înaltă rată a infectărilor în UE, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 07 apr. 2021, 15:52
Relaxare în Ungaria, chiar în ziua în care a înregistrat un record al deceselor asociate COVID-19

Dar Ungaria este a doua ţară din UE, după Malta, cu cea mai ridicată rată de vaccinare anti-COVID-19, vaccinându-şi până în prezent cel puţin cu prima doză 26% din populaţie, scrie Agerpres.

Guvernul condus de Viktor Orban a decis anterior că imediat ce un sfert din populaţia de circa 10 milioane de locuitori a Ungariei va fi vaccinată vor fi relaxate unele restricţii. Acest prag a fost atins odată cu vaccinarea a peste 2,5 milioane de persoane cel puţin cu prima doză.

”Am atins astăzi un prag important. De un an trăim în condiţii ca în vreme de război, sub restricţii, interdicţii şi pierderi personale. Acest virus a pornit un război împotriva noastră şi singurele arme pe care le avem pentru a-l câştiga sunt vaccinurile (…) În ultima lună am crescut vaccinările de două ori şi jumătate, aşadar începând de mâine magazinele se pot redeschide şi serviciile pot fi reluate. Vor fi în continuare reguli antiepidemice, vă rog să le respectaţi”, a anunţat marţi Viktor Orban într-un mesaj video pe Facebook, preluat de agenţia MTI.

Astfel, începând de miercuri s-au redeschis centrele comerciale, dar cu limitarea afluxului, şi anume să se respecte criteriul unei suprafeţe de zece metri pătraţi pentru fiecare client.

Interdicţia de circulaţie pe timp de noapte, aplicabilă până în prezent începând cu ora 20:00, va începe de la ora 22:00.

Relaxarea restricţiilor mai include sectorul serviciilor şi frizeriile (saloanele de înfrumuseţare), nu însă şi restaurantele, barurile şi hotelurile, toate acestea rămânând închise.

Odată finalizată vaccinarea cadrelor didactice, şcolile se vor redeschide pe 19 aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care după aia a închiriat-o unei bănci de stat
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că este "mult loc de bine la RAAPPS", menţionând că "nesimţirea e mare în multe locuri", relatează Agerpres....
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că, în opinia sa, Spania va face ceea ce este necesar în legătură ...
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat ...
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...