Relu Fenechiu va afla astăzi sentinţa finală în dosarul Transformatorul
La termenul din 9 decembrie 2013, avocaţii ar fi trebuit să depună în scris toate motivele avute în vedere la declararea recursurilor, lucru care nu s-a întâmplat.
Preşedintele completului de judecată, Livia Stanciu, le-a atras atenţia avocaţilor că este pentru ultima oară când mai amână dosarul pe aceste motive de procedură, asigurându-i că pe 7 ianuarie toţi inculpaţii vor fi audiaţi.
Pe 12 iulie, un complet de la instanţa supremă l-a condamnat pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă fiind dată şi fratelui acestuia, Lucian Fenechiu.
De asemenea, Ioan Turbatu şi Ioan Mărghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare, de şapte ani de închisoare, iar Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la firma Europlus SRL Iaşi, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
Instanţa i-a obligat pe Relu şi Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu şi Mihai Bogdan Damian la plata în solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.
În iunie 2012, DNA i-a trimis în judecată pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, pentru abuz în serviciu, Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, pentru abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, pentru abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
În acest dosar au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şi la abuz în serviciu contra intereselor publice Relu Fenechiu, care la data comiterii faptelor avea calitatea de acţionar şi/sau administrator la firmele SC FENE Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi, SC Tehnorom SRL Iaşi, Lucian Fenechiu, în calitate de acţionar şi/sau administrator la aceleaşi firme, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Europlus SRL Iaşi şi acţionar al SC FENE Grup SA.
Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat achiziţii de la cele patru firme menţionate fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970-1980.
Cea mai mare parte din aceste produse au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind, în final, achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.
SISEE Moldova a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0,02%), restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc şi reprezintă achiziţii nejustificate în valoare de 6.327.390 lei fără TVA.
Prejudiciul total calculat de procurori este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei, la care se adaugă TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate, aflate, în proporţie de 99%, şi acum pe stoc.
Acest prejudiciu este rezultatul a 46 de acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele menţionate.