Remanierea, la bursa zvonurilor. Ce miniştri vor fi schimbaţi

Va fi sau nu remaniere? Este întrebarea care îi frământă pe democrat-liberali în ultimele zile. Unii o dau drept sigură şi realizabilă chiar în următoarele zile, alţii spun că scenariul se repetă şi că, până la urmă, Emil Boc va spune pas. La bursa zvonurilor au apărut deja numele remaniabililor.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 09:28

Voci grele din PDL au susţinut în ultimele zile că este nevoie de o remaniere guvernamentală. Unul dintre ei este  numărul doi în stat, Vasile Blaga, care declara săptămâna trecută că este nevoie de „sânge proaspăt” în echipa condusă de Emil Boc.

Deşi, la nivel oficial, nu există o decizie, democrat-liberalii iau în calcul o reîmprospătare a Guvernului pentru a relansa încrederea electoratului în PDL, înaintea alegerilor din acest an.

La bursa zvonurilor, deja a apărut o listă a remaniabililor.

În primul rând, Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor, unul dintre dintre marii anonimi ai Guvernului Boc. Din septembrie 2010, de când a ajuns ministru, Vreme s-a ferit constant de presă şi inclusiv preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat lipsa de comunicarea, atât cu mass-media, cât şi cu partidul.

Pe lista neagră s-ar afla şi Ion Ariton, de la Economie, un alt ministru necunoscut. Şi acestuia i s-a reproşat comunicarea ineficientă. Deşi criticat de mulţi dintre colegii din PDL, Ariton ar avea însă sprijinul grupării Blaga.

Valeriu Tabără, de la Agricultură, este un alt nume vehiculat. Cu toate că este mai activ public faţă de ceilalţi colegi ai săi, lui Tabără i se reproşează lipsa rezultatelor concrete în agricultură.

Între posibilii miniştri remaniaţi se află  şi Theodor Baconschi (Externe), Traian Igaş (Interne), Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe) şi Daniel Funeriu (Educaţie), dar aceştia spun că nu se simt vizaţi de vreo înlocuire.

Elena Udrea, preşedinte al PDL Bucureşti, a declarat, luni, întrebată despre o posibilă remaniere guvernamentală, că nu s-a discutat acest lucru.

Nu s-a discutat (despre remaniere n.r.). Povestea asta cu remanierea, şi îl citez pe prim-ministru, se face, nu se discută. Toţi ne trezim că vorbim de remaniere. Cu cât vorbim mai mult, cu atât e mai puţin oportună”, a spus Udrea.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, vineri seară, că problema remanierii trebuie discutată în interiorul PDL, dar el crede că este nevoie de o reîmprospătare a echipei guvernamentale. „Am spus de mai multe ori că în permanenţă este nevoie de sânge proaspăt. Chiar dacă un coleg ministru îşi face datoria, este nevoie de o reîmprospătare. Acest lucru (remanierea – n.r.) trebuie discutat în interiorul partidului”, a spus Blaga.

Deputatul PDL Raluca Turcan a afirmat şi ea că PDL este „ca un pacient sub anestezie” şi trebuie să se trezească pentru a câştiga alegerile, ceea ce ar înseamna o remaniere până în 15 ianuarie şi închiderea unor subiecte ca reorganizarea teritorială şi modificarea Constituţiei.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a pledat, la rândul său, pentru remaniere, dar a arătat că aceasta se face şi nu se discută nici în presă, nici la petreceri, şi că este „problema prim-ministrului”.

În noiembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu declara că, dacă şeful Guvernului va veni cu propuneri de remaniere, le va accepta în mod rapid. Întrebat dacă se poate vorbi şi despre schimbarea premierului, şeful statului spunea că nu este cazul să se intre într-o criză politică.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...