Re/Max România a înregistrat o creştere de peste 50% a valorii comisioanelor generate de tranzacţiile din 2019

Economica.net
21 01. 2020
bucuresti_68594675849_75480100

Potrivit sursei citate, anul trecut, birourile din România ale Re/Max au înregistrat o evoluţie de peste 40% a numărului de tranzacţii imobiliare, comparativ cu anul precedent, cu o valoare totală de peste 150 milioane de euro. Din acest total, aproape două treimi (64%) au fost reprezentate de vânzări, iar 36% de închirieri.

În cursul anului 2019, cele mai numeroase intermedieri s-au realizat pe segmentul rezidenţial (84%), urmate cele din segmentul office & comercial (8%), terenuri (4%) şi industrial, hoteluri sau proprietăţi speciale (circa 4%).

În topul oraşelor cu cele mai multe tranzacţii realizate de birourile Re/Max se situează Bucureşti, care au surclasat anul trecut, după o perioadă de trei ani, birourile din Cluj-Napoca.

Totodată, în Capitală a avut loc şi cea mai mare tranzacţie imobiliară din cadrul companiei, respectiv vânzarea unui teren de 2,8 milioane de euro, urmată de vânzarea unui teren în Braşov, care s-a ridicat la o valoare de aproape 2,3 milioane de euro. Pe locul al treilea se clasează cea mai scumpă intermediere rezidenţială, o vilă de peste 1,32 milioane de euro din Bucureşti.

În România, RE/MAX este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenţi imobiliari, având, în prezent, 50 de francize şi peste 450 de membri.

Pentru anul curent, RE/MAX România vizează atingerea unei cifre de afaceri de peste 6,1 milioane de euro din comisioanele realizate. Totodată, compania are în plan şi o creştere a numărului de birouri, respectiv peste 60 de unităţi până la finele anului, precum şi a numărului de agenţi, până la 660 de membri.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 125.000 de agenţi afiliaţi, în 8.000 de birouri, aflate în circa 110 ţări.

În Europa, compania este prezentă în 38 de ţări, cu peste 2.000 birouri şi 24.000 de agenţi.