Remus Vulpescu ar putea fi numit director general la Hidroelectrica – surse

08 06. 2017
vulpescu_14509300_03134200

„Guvernul se pregăteşte de remaniere, iar printre miniştrii care ar putea fi îndepărtaţi este şi Toma Petcu, de la Energie, membru ALDE. Acesta ar vrea să îl numească rapid pe Remus Vulpescu director general la Hidroelectrica, până ca ministerul să fie preluat de PSD”, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse politice.

Contactat de ECONOMICA.NET, Remus Vulpescu a spus că nu i s-a propus postul.

Vulpescu este în prezent consilier personal al ministrului Toma Petcu. El a fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA.

Vulpescu este în prezent director al producătorului de componente pentru industria aeronautică Romaero Băneasa, companie aflată în subordinea Ministerului Economiei. El a fost totodata şi preşedinte al consiliului de administratie al Hidroelectrica, iar in vara lui 2012 semna pentru intrarea în insolvenţă a companiei.

Cea mai cunoscută funcţie a lui Vulpescu a fost cea de preşedinte al OPSPI, iar în mandatul său a avut loc controversata încercare de privatizare a combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. La acea data omul de televiziune Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru cumpărarea combinatului, dar aceasta a eşuat pentru că nu a putut face dovada că are şi banii necesari pentru plata acţiunilor.

Anterior, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta.

Recent, Vulpescu a mai ocupat şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Rompetrol Rafinare Constanţa (unde statul este actionar), a mai fost membru în Consiliul de Administraţie al Transgaz şi director al producătorului de echipamente energetice Vulcan Bucureşti, companie deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, dar intrată ulterior în insolvenţă şi administrate de firma EuroInsol, a cunoscutului Remus Borza.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România. Compania a înregistrat anul trecut un profit brut estimat de 1,5 miliarde lei, nivel record.