Remus Vulpescu, fost şef al OPSPI, a fost numit în AGA Transgaz
Vulpescu este în prezent director de cabinet al vicepremierului Daniel Chiţoiu, care deţine şi portofoliul Finanţelor.
Vulpescu a demisionat în luna octombrie a anului trecut de la conducerea OPSPI, după ce privatizarea Oltchim a eşuat. Ulterior, el a fost membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare. De asemenea, Vulpescu va fi numit în viitorul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica.
Alături de Vulpescu, în AGA Transgaz au mai fost numiţi Iulian Marian Butnaru şi Andra Luminiţa Răduică, tot din partea Ministerului Finanţelor, se arată într-un comunicat al companiei de stat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.
Numirea celor trei a fost aprobată de Chiţoiu printr-un ordin semnat în 28 mai.
Guvernul a decis în luna martie trecerea Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, din subordinea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Finanţelor.