Remus Vulpescu, impus administrator special la Fortus Iaşi, ultimul colos de stat din metalurgia românească

Economica.net
31 08. 2015
vulpescu_14509300_03134200

Remus Vulpescu, actual director general al fabricii Vulcan, deţinută de Ovidiu Tender, a fost votat administrator special al combinatului de utilaj greu şi metalurgie Fortus Iaşi în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor ţinută azi. Acesta îi ia locul lui Gheorghe Chişcă, care a ocupat această funcţie în ultimii patru ani. Chişcă rămâne director general al combinatului.Vulpescu a fost votat în funcţie la propunerea acţionarului majoritar, AAAS, acesta fiind singurul nume de pe lista Agenţiei, potrivit liderului de sindicat Fortus, Adrian Flondor.

Vulpescu s-a făcut cunoscut în scandalul rezilierii contractelor cu Hidroelectrica ale „băieţilor deştepţi” şi apoi în telenovela privatizării eşuate a Oltchim cu investitorul Dan Diaconescu. În ambele situaţii, Vulpescu a apărut din postura de şef al Oficiului de Stat pentru Privatizare – OPSPI. După eşecul Oltchim, Vulpescu şi-a dat demisia de la OPSPI şi a topcupat posturi în Consiliul Director al Hidroelectrica, a fost administrator al Transgaz, şef de cabinet al ministrului Finanţelor Daniel Chiţoiu, apoi membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol. Într-un final, a ajuns director la Vulcan, companie în insolvenţă, administrată judiciar de Remus Borza, un prieten mai vechi de-al lui Vulpescu, cu care a făcut echipă şi la Hidroelectrica.

Fortus Iaşi, fostul CUG , este ultimul mare producător de utilaj tehnologic din România. Fabrica este în insolvenţă de opt ani de zile şi, anul trecut, Tribunalul Târgu-Mureş a decis intrarea în faliment, la cererea a doi creditori. Totuşi, administratorul judiciar, consorţiul EuroBusiness LJR SPRL şi ISD Insolvency SPRL, a obţinut, la Curtea de Apel Târgu-Mureş, suspendarea procedurii de faliment  în vederea punerii în aplicare a planului de reorganizare votat de Comitetul Creditorilor.

Combinatul este într-o situaţie critică: nu mai produce aproape nimic, este debranşat de le energie electrică şi gaze iar angajaţii nu-;şi primesc salariile.