Renault a înregistrat pierderi record, de 7,3 miliarde de euro, în primul semestru din 2020

Economica.net
30 07. 2020
renault_4444_12216900

Pierderile operaţionale ale grupului, eliminând efectul pierderilor Nissan, se situează la două miliarde de euro, faţă de un profit operaţional de 1,5 miliarde de euro anul trecut, a anunţat compania franceză. Analiştii se aşteptau ca Renault să raporteze pierderi nete de aproximativ cinci miliarde de euro şi pierderi operaţionale de 1,8 miliarde de euro.

Renault, ca şi partenerii de alianţă Nissan şi Mitsubishi Motors, implementează un program de reducere a costurilor, în condiţiile în care producătorii auto globali sunt afectaţi sever de efectele pandemiei, care au dus la o scădere semnificativă a vânzărilor de maşini.

„Deşi este o situaţie fără precedent, încă nu am ajuns la final. Sunt încrezător în capacitatea grupului de a se redresa”, a afirmat noul director general al Renault, Luca de Meo.

Săptămâna trecută, grupul auto francez Renault a raportat o scădere de 34,9% a vânzărilor pe plan global în primul semestru din 2020, la 1,26 milioane de vehicule, în timp ce brandul Dacia a vândut 161.334 vehicule, un declin de 48,1% faţă de perioada similară din 2019.

În schimb, livrările modelului electric ZOE au urcat cu 38% în primele şase luni din 2020, producătorul auto fiind unul dintre cei mai mari beneficiari ai subvenţiilor implementate luna trecută în Franţa – cea mai mare piaţă a Renault. Zoe a devenit cea mai bine vândută maşină electrică din Europa, datorită subvenţiilor. Livrările Zoe în Europa au urcat cu aproape 50% în primul semestru din acest an, la 37.540 unităţi, iar pentru iunie s-a înregistrat un număr record de comenzi, aproape 11.000.

Vânzările pe plan global au scăzut în primul semestru din 2020 în principal din cauza expunerii ridicate la ţările care au impus restricţii severe pentru a stopa extinderea pandemiei, a precizat Renault.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Producător de automobile din 1898, Grupul Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.