Renault are în plan disponibilizarea a 1.500 de ingineri din fabricile sale din Franța

Grupul auto francez Renault a indicat că, dintre cele 4.600 de locuri de muncă ce urmează a fi eliminate în Franţa, 1.500 ar viza numai activităţile de inginerie, au declarat marţi pentru AFP mai multe surse din apropierea acestui dosar, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 16 iun. 2020, 14:51
Renault are în plan disponibilizarea a 1.500 de ingineri din fabricile sale din Franța

La finele lunii mai, Renault a anunţat că va elimina 15.000 de locuri de muncă la nivel mondial, dintre care 4.600 numai în Franţa.

Marţi, conducerea companiei Renault a prezentat, în cadrul Comitetului Economic şi Social, detaliile acestui plan care vizează realizarea unor economii în valoare de două miliarde de euro în decurs de trei ani. Astfel, din cele 4.600 de posturi ce urmează a fi eliminate în Franţa, 1.500 ar viza activităţile de inginerie, 2.100 posturi vor fi eliminate în activităţile de producţie şi 1.000 de posturi în sectorul de funcţii suport. Renault nu vrea să recurgă la concedieri, ci mizează pe plecări voluntare, ieşiri la pensie, reconversie profesională şi mobilitate internă.

În prezent, grupul Renault are 48.000 de salariaţi în Franţa, dintre care 17.300 lucrează în producţie, 8.900 în inginerie şi 6.600 în funcţii suport. Restul angajaţilor sunt distribuiţi în cadrul filialelor, în special în reţeaua comercială (Renault Retail Group, RRG) şi activităţile bancare RCI Bank.

Producător de automobile din anul 1898, Grupul Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule, în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, estimarea de creştere economică pentru acest an, pe fondul unul declin......
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...