Renault inagurează azi noua sa uzină de la Tanger

Economica.net
09 02. 2012

Aceasta este cea de-a doua fabrică a grupului în care constructorul francez va continua producţia modelelor low-cost alături de cea de la Piteşti, în această parte a lumii. Şi pentru francezi, şi pentru români, momentul este extrem de important. Renault face această mişcare în plină dezbatare asupra reindustrializării Franţei (mare parte din producţia companiei a fost delocalizată, iar Renault este adesea atacată pentru asta), iar sindicaliştii de tem că maşinile low-cost africane vor fi vândute inclusiv pe piaţa europeană, ceea ce le-ar putea lua pâinea de la gură.

Pentru noi, este important pentru că fabrica francezilor de la Piteşti a pierdut monopolul mărcii Dacia: pentru prima data în istorie, Dacia se va fabrica, sub acest nume, şi în afara României. La Tanger, în Maroc. Iar uzina africană va face tot maşini low-cost, la fel ca cea românească.

Cât de importantă este noua fabrică pentru francezi? Va fi cea mai competitivă uzină a grupului, a promis şeful Renault, Carlos Ghosn, încă din 2007, când a fost anunţat proiectul. Este suficient să spunem că salariaţii africani vor avea cam jumătate din salariile de la Piteşti. Cu această forţă de muncă, pe care francezii a trebuit să o pregătească (Marocul nu are tradiţie în industria auto), fabrica africană va scoate 150.000-170.000 de maşini pe an, pe o singură linie de fabricaţie, în trei schimburi. De anul viitor, o nouă linie de producţie va fi adăugată, ceea ce înseamnă un total de 340.000 de maşini pe an, poate chiar 400.000, dacă se lucrează şi în week-end-uri. Adică tot atât cât fabricile Renault din Franţa, cele de la Flins sau Douai, scrie La Tribune. Miză mare pentru Renault, mai ales că este prima uzină construită de la zero, după 1998, când a luat fiinţă fabrica din Brazilia, de la Curitiba.

Africanii i-au aşteptat pe francezi cu covorul roşu. Renault va investi nu mai puţin de un miliard de euro în fabrica de la Tanger, ce se va întinde pe nu mai puţin de 300 de hectare, dar a primit şi multe în schimb: statul marocan le-a făcut infrastructura (autostradă şi cale ferată), a finanţat centrul de formare a personalului şi, cel mai important, Renault nu va plăti impozit pe profit timp de cinci ani. Maşinile care vor fi exportate nu vor fi supuse nici unei taxe.

Prima maşină ce va fi fabricată la Tanger? Dacia Lodgy, monovolumul de 10.000 de euro cu care francezii vor să intre inclusiv pe piaţa occidentală şi care nu va fi produs şi în România. Urmează o utilitară derivată din acelaşi model şi o maşină de clasă mică-proiect încă ţinut secret de francezi, cel mai probabil Dacia City, o citadină low-cost de 5.000 de euro. Nu este exclusă nici producţia de Duster 4×4 şi nici chiar cea a noului Logan, începând din 2013.

Toate acestea reprezintă suficiente motive de îngrijorare pentru angajaţii de la Piteşti. Nu ar trebui uitată declaraţia lui Constantin Stroe, vicele de la Automobile Dacia, care a transmis, voalat, salariaţilor, că revendicările salariale pot pune în pericol soarta fabricii de la Piteşti, dat fiind că în Maroc forţa de muncă este mai ieftină, iar cheltuielile logistice mai mici. Stroe şi-a nuanţat ulterior afirmaţia, spunând că Renault nu pleacă din România, francezii şi-au reiterat angajamentul de a dezvolta gama Dacia la Piteşti, dar esenţialul nu trebuie scăpat din vedere: începând de azi, Dacia va fi şi o maşină africană.