Renault îşi menţine obiectivele pe 2019 în pofida scăderii vânzărilor în primul trimestru

Economica.net
26 04. 2019
renault_kadjar_3_2018_13923800

În primele trei luni ale anului înmatriculările mondiale ale grupului auto francez, care cuprinde mărcile Renault, Dacia, Lada, Alpine, Renault Samsung Motors şi Jinbei Huasong, au scăzut cu 5,6% până la 908.348 vehicule din cauza suspendării activităţii în Iran dar şi diminuării vânzărilor în China.

Diminuarea vânzărilor a avut ca efect o scădere cu 4,8% a cifrei de afaceri pe primul trimestrul până la 12,527 miliarde euro, comparativ cu 13,155 miliarde euro în perioada similară a anului trecut. La un curs de schimb constant declinul ar fi fost unul de 2,7%.

Vânzările grupului au scăzut în toate regiunile, exceptând Europa unde au crescut cu 2% graţie performanţelor solide înregistrate de modelele Clio, noul Duster, Zoe şi autovehiculele comerciale uşoare. În perioada ianuarie-martie 2019 au fost înmatriculate 184.042 autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare marca Dacia, în creştere cu 7,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Directorul de vânzări de la Renault, Olivier Murguet a subliniat că în primul trimestru al acestui an piaţa auto mondială s-a contractat cu 7,2%. „În acest context, Renault a înregistrat performanţe superioare pieţei” a subliniat Olivier Murguet.

Pentru 2019, grupul Renault estimează că piaţa mondială ar urma să înregistreze o contracţie de 1,6%. Cu toate acestea grupul şi-a confirmat obiectivele pentru acest an, respectiv o cifră de afaceri în creştere şi o marjă operaţională de aproximativ 6%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.