Renault Megane E-Tech Electric a primit titlul Best Electric Car in Romania 2022
Finala competiției Best Electric Car in Romania 2022 a fost câștigată de Renault Megane E-Tech Electric, vehicul care a atras atât prin prestațiile dinamice, cât și prin tehnologia prezentă la bord.
Voturile cumulate ale celor 14 jurnaliști aflați în juriu au poziționat pe locul întâi Renault Megane E-Tech Electric, cu 116 puncte, în timp ce locul secund a fost ocupat de Kia EV6, cu 99 puncte, iar cel de-al treilea de BMW iX, cu 66 puncte.
Aceste trei modele au depășit în clasamentul voturilor alte patru finaliste precum Ford Mustang Mach-E, Audi Q4 e-tron, Mercedes EQS și Tesla Model Y.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, pe traseul București – Brașov – Sibiu și retur, dar și pe șoselele din jurul orașului de pe Cibin, însumând peste 700 de kilometri de teste. Atât în traficul aglomerat din oraș, cât și pe autostradă, drumuri de munte pline de viraje sau la stațiile de încărcare, cei 14 membri ai juriului – reprezentanți ai unor prestigioase publicații specializate – au putut observa în detaliu atuurile și punctele slabe ale fiecărui model, într-o amplă varietate de condiții. Nu doar dinamica, autonomia sau confortul au contat în jurizare, ci și timpii de încărcare a bateriilor, toate acestea trecute prin prisma prețului.
Pentru un plus de documentare în privința mașinilor electrice juriul a vizitat Centrul Tehnologic Vitesco din Sibiu, acolo unde au fost dezvoltate o parte dintre soluțiile tehnice prezente pe vehiculele testate.
Pe lângă premiul acordat de juriu, Best Electric Car in Romania a avut și o componentă dedicată publicului. În acest caz, pasionații de mașini electrice au decis ca Ford Mustang Mach-E să intre în posesia premiului de popularitate.
Susținută de Arval România și Vitesco Technologies, ediția din 2022 a Best Electric Car in Romania a fost realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În baza datelor deținute de oficialii guvernamentali, orașul Suceava a fost premiat cu trofeul Best Electric City in Romania grație investițiilor majore în infrastructura nepoluantă de transport și încărcare din ultima perioadă.
În acest context, Barna Tánczos, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat că „Best Electric Car este o competiție în care sunt analizate toate mașinile electrice care sunt astăzi pe piața din România și toate opțiunile care pot fi alese de cei care vor să beneficieze de sprijinul din Rabla Plus. Prin programele Rabla Clasic și Rabla Plus, finanțate de Administrația Fondului de Mediu, ministerul își dorește ca parcul auto să fie reînnoit. Își dorește ca mobilitatea să fie în linie cu tendințele europene și mondiale. Pentru că vrem ca viitorul pe care îl pregătim pentru copiii noștri să fie unul mai curat, orașele noastre să fie mai puțin poluate, susținem oferirea unui premiu pentru administrațiile locale care se implică și investesc în infrastructura atât de necesară pentru dezvoltarea mobilității electrice în România”.
Suceava a devenit Best Electric City in Romania având în portofoliu o flotă de 40 de autobuze și microbuze electrice cărora în toamnă li se vor adăuga alte 14. În plus, în oraș sunt deja funcționale 28 de stații de încărcare, alte șapte aflându-se în planurile pentru 2022. Ovidiu Milici, consilier al primarului orașului Suceava consideră că urbea sa „va fi primul oraș reședință de județ din țară cu transport public 100% ecologic”.
Competiția Best Electric Car in Romania a debutat în 2021 ca răspuns la schimbările profunde din industria auto, axată acum pe migrarea rapidă către propulsia electrică. În condițiile în care tot mai multe mașini alimentate cu energie electrică sunt lansate în fiecare an, Best Electric Car își propune să premieze cele mai bune și relevante modele pentru piața din România.
La ediția anterioară a competiției, desfășurată în 2021, câștigător a fost modelul Skoda Enyaq iV.