Renault mută în România producţia autovehiculelor Duster destinate pieţei din Marea Britanie
Potrivit lui Sumit Sawhney decizia are în vedere concentrarea producţiei realizată în India pentru piaţa locală în ideea de a reduce perioada de aşteptare pentru clienţii locali. ‘Vrem să ne consolidăm operaţiunile pe piaţa domestică’, a declarat Sawhney. ‘Vrem ca în primul rând să acoperim piaţa din India şi abia apoi să orientăm capacităţile libere pentru exporturi. Am decis să reorientăm exporturile unor modele spre Europa din motive logistice şi economice. De asemenea, fluctuaţiile valutare nu erau în favoarea noastră’ a adăugat directorul Renault India.
Renault India producea până acum toate autovehicule de teren Duster cu volanul pe partea dreaptă. Pe lângă Duster, grupul francez vinde în prezent cinci modele de autovehicule în India: sedanul Fluence, SUV-ul Koleos, modelul compact Pulse şi sedanul Scala. În primele cinci luni ale anului fiscal care a început în luna aprilie Renault a vândut 17.510 vehicule în India, în scădere cu 33% în ritm anual.
Constructorul auto român Dacia a fost cel care a început să producă modelul Duster la uzina de la Piteşti în 2010, automobilele produse aici fiind destinate pieţelor din Europa, Turcia şi din ţările din Magreb. La aceeaşi uzină au început să fie produse şi modelele Duster sub marca Renault începând din luna iunie 2010, iniţial pentru pieţele din Orientul Mijlociu, Egipt şi alte pieţe africane, iar din 2011 pentru ţările din regiunea Golfului.
În 2013, la nivel mondial, au fost vândute 376.000 de automobile de teren Duster. Primele cinci pieţe pentru acest automobil, de la lansare şi până acum, sunt: Rusia, unde au fost vândute 151.633 unităţi sub brandul Renault, Franţa – cu 145.612 unităţi sub brandul Dacia, Brazilia – cu 117.303 unităţi sub brandul Renault, India – cu 85.974 unităţi sub brandul Renault şi Germania – cu 70.159 unităţi sub brandul Dacia.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit între timp un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.