Renault, OMV Petrom, Continental şi Bosch sunt cei mai buni angajatori din România
Top 10 cei mai buni angajatori din România, realizat de Capital Media Production:
- Groupe Renault Romania;
- OMV Petrom;
- Grupul Continental România;
- Grupul Bosch;
- Orange România;
- BRD – Groupe Societe Generale;
- Microsoft;
- Adobe Systems;
- Kaufland;
- Banca Transilvania.
În alcătuirea clasamentului au fost evaluate criteriile: numărul de angajați, nivelul salariului mediu net și beneficiile oferite angajaților. La acestea s-a mai adăugat un criteriu – studiul Cei mai doriți angajatori, realizat de Catalyst, care are rolul de a arăta o radiografie a brandului de angajator.
Fiecare din cele patru criterii a contat în proporții egale. În situația în care mai multe companii sau grupuri de firme au obținut același punctaj, departajarea a fost realizată în funcție de numărul de angajați.
“Principala provocare a acestui demers o constituie metodologia folosită în ierarhizare. De altfel, acesta este și motivul pentru care diversele topuri care au apărut de-a lungul timpului nu au avut relevanță. Prin urmare, am ales criterii obiective, singurele care pot fi greu contestate într-un asemenea demers. Iar, ca informațiile să fie sigure, le-am solicitat direct de la companii”, explică Ovidiu Anton, managing partner la Capital Media Production.
“Companiile prezente în clasament sunt principalii contributori la bugetul României. În plus, au construit o cultură care promovează responsabilitatea, respectul față de muncă și angajat, dar și dezvoltarea individuală. Astfel, ele creează, fără prea mare ajutor din partea statului, profesioniștii de care are nevoie economia românească, în prezent și în viitor”, spune Ciprian Mailat, managing director la Capital Media Production.