Renault poartă negocieri cu fondul american RedBird Capital Partners pentru atragerea unei investiții în echipa sa de Formula 1 Alpine

Grupul francez Renault poartă discuţii cu fondul american de investiţii RedBird Capital Partners despre o posibilă investiţie în echipa sa de Formula 1 Alpine, o componentă importantă din afacerile constructorului francez în domeniul automobilelor sport, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 22 iun. 2023, 19:12
Renault poartă negocieri cu fondul american  RedBird Capital Partners pentru atragerea unei investiții în echipa sa de Formula 1 Alpine

RedBird se gândeşte să preia o participaţie minoritară la divizia britanică a Alpine, iar companiile ar putea anunţa un acord în acest sens în data de 26 iunie, când Alpine are programat un eveniment la Enstone, Marea Britanie, au dezvăluit sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Sursele au adăugat însă că nu există nicio certitudine că va fi semnat un acord, fiind posibil ca planurile să sufere modificări.

În RedBird, Alpine ar găsi un investitor renumit din domeniul sportului, în contextul în care directorul general de la Renault, Luca de Meo, vrea să crească profilul mărcii prin extinderea afacerilor pe zona automobilelor sport şi tranziţia spre electrificare. Cursele de Formula 1 sunt o componentă importantă a strategiei lui Luca de Meo pentru Alpine.

După ce a schimbat numele echipei Renault de Formula 1 în Alpine, Luca de Meo vrea acum să dezvolte o linie completă de modele de automobile sport Alpine, marcă ce ar urma să devină complet electrică încă din 2026.

Conform unui posibil acord, RedBird ar ajuta echipa Alpine să crească în timp ce îşi extinde afacerile globale din domeniul curselor de Formula 1, inclusiv drepturi media, sponsorizare şi creare de conţinut. De asemenea, RedBird ar putea face investiţii la Alpine împreună cu alţi parteneri.

Fondul RedBird gestionează capitaluri în valoare de 8,6 miliarde de dolari în principal în sectoare precum sportul şi serviciile financiare. Anul trecut această firmă a fost în fruntea unei preluări a clubului de fotbal AC Milan pentru 1,2 miliarde de euro şi deţine de asemenea echipa franceză de fotbal Toulouse FC. Înfiinţat de Gerald Cardinale, fondul RedBird are de asemenea o participaţie la Fenway Sports Group, care deţine Boston Red Sox and Liverpool FC, precu şi o participaţie la liga profesionistă de fotbal american XFL.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...