Renault prezintă interiorul conceptului Twingo la Salonul Auto de la Bruxelles
Cu primele detalii dezvăluite încă din toamna anului 2023 sub forma unui proiect care purta numele Legend, viitorul model electric de serie Twingo a avansat în primăvara lui 2024 la nivelul „freeze” – design deja stabilit și debut al lucrărilor de inginerie, iar acum, la ediția din 2025 a Brussels Motor Show, a ajuns la faza prezentării detaliilor interioare.
La evenimentul din orașul belgian, Renault dezvăluie interiorul prototipului Twingo E-Tech electric, un concept ce previzualizează abordarea de design pentru viitorul vehicul de serie, care urmează să fie pus în vânzare în 2026.
Tabloul de bord al prototipului Twingo E-Tech electric este aerisit, cilindric și suspendat, fiind atât atractiv, cât și funcțional. Este un vehicul eminamente modern, cu un panou digital de 7 inchi și un ecran multimedia central de 10,1 inchi. Pe lângă conectivitate, aceste caracteristici adaugă o notă proaspătă și dinamică experienței la bord, datorită graficii originale. Așezat lângă cele trei butoane pentru aerul condiționat, butonul roșu al luminilor de avarie iese în evidență datorită bulei translucide, o altă aluzie la primul Twingo.
Fiecare detaliu al interiorului este conceput pentru a face viața mai ușoară: aspectul simplificat determină accesul facil la spațiile de sub tabloul de bord și dintre cele două scaune din față create pentru depozitarea genților și obiectelor de zi cu zi, precum și la un spațiu orizontal de sub tabloul de bord de formă cilindrică, care se întinde pe lățimea habitaclului, permițând pasagerilor să așeze o carte, telefonul sau chiar ochelarii de soare mai la îndemână.
Tapițeria prototipului Twingo E-Tech electric este inspirată de modelele colorate ale primei generații. Se potrivește culorii exterioare a caroseriei, cu reluări subtile pe panourile portierelor din față și pe tabloul de bord orientat spre pasager. Având în vedere că modelele-concept sunt o oportunitate de a explora și testa idei noi, podeaua vehiculului este realizată din plută colorată, un material rezistent și durabil.
În ADN-ul Twingo este înrădăcinată capacitatea sa de a se adapta cu ușurință nevoilor de zi cu zi. Reflectând acest lucru, bancheta prototipului Twingo E-Tech electric glisează și se pliază în două secțiuni 50/50, adaptându-se oricărei situații. Fie că scopul este de a maximiza spațiul pentru picioare, de a transporta obiecte voluminoase sau de a crește spațiul portbagajului, mașina este gândită pentru a fi folosită intuitiv și a oferi flexibilitate optimă, în cinci portiere pentru acces ușor.
Cu plafonul din sticlă generos rotunjit, habitaclul prototipului Twingo E-Tech electric este scăldat în lumină naturală, creând un sentiment de spațiu.
Interiorul este conceput pentru a fi atractiv, practic și inteligent din toate punctele de vedere, oferind o experiență de care se pot bucura toți pasagerii. Exemplele includ tetiera față prevazută cu o zonă magnetică astfel încât pasagerii din spate să-și poată fixa telefoanele sau o curea elastică care se transformă într-un buzunar pentru a ține o sticlă de apă la îndemână. Butonul de reglare a spătarului scaunelor este inspirat de roțile de skateboard, ca aluzie la mediul urban pentru care este conceput Twingo.
Twingo E-Tech electric este un model compact de oraș, inspirat de cel din prima generație. Liniile curbate și detaliile moderne subliniază caracterul său jucăuș. Farurile LED în relief, expresive și vesele, precum și semnătura optimistă Twingo din centrul hayonului reinventează spiritul Twingo pentru o nouă eră urbană fără compromisuri.
Partea inferioară a bării frontale, de exemplu, ascunde acum o priză de aer, extensiile pasajelor roților din spate sunt mai mici, iar barele de protecție negre au fost reproiectate și imprimate într-un model de fagure folosind o imprimantă 3D. În ceea ce privește aspectul, mânerele portierelor din față nu mai au cadru iluminat, a fost adăugată o lumină lângă oglinda retrovizoare, iar forma stopurilor a fost schimbată. Aceste evoluții ilustrează angajamentul Renault de a ajusta continuu designul și caracteristicile vehiculelor sale pe tot parcursul procesului de dezvoltare.
Prototipul Twingo E-Tech electric este proiectat pe platforma AmpR Small, ce previzualizează viitorul vehicul de serie care va ajunge pe piață în 2026. Dezvoltat de Ampere în doar doi ani, cu scopul de a se încadra cu prețul de intrare până în 20.000 de euro pentru un vehicul produs în Europa, acesta confirmă ambiția Renault de a face mobilitatea electrică mai accesibilă, venind în același timp să completeze gama E-Tech electric: Renault 5, Renault 4, Megane și Scenic.
Viitorul Renault Twingo este important și pentru marca Dacia, el având sub caroserie o bază tehnică de la care va deriva și cea a viitorului Sandero, model care ar trebui să ajungă pe piață în 2028.
Brussels Motor Show 2025 se desfășoară între 10 și 19 ianuarie și, pe lângă premiere mondiale și europene, va fi marcat de anunțul juriului Car of the Year cu privire la mașina care a câștigat competiția în acest an. Printre finaliste se numără și Dacia Duster, model fabricat în România.