Renault, profitabilitate record în primul semestru din 2018 în urma majorării vânzărilor
Marja operaţională a grupului a urcat la 1,91 miliarde de euro (2,23 miliarde de euro), sau 6,4% din vânzări, de la 6,2% în urmă cu un an. Veniturile au crescut cu 1,4%, la 29,957 miliarde de euro.
În ultimii ani, Renault şi-a majorat activitatea pe segmentul low-cost şi şi-a extins prezenţa pe pieţele emergente. Directorul general Carlos Ghosn a afirmat că rezultatele reprezintă efectul strategiei Renault ‘de diversificare regional’.
Profitul net a scăzut cu 16,3% în primul semestru din acest an, la 2,04 miliarde de euro, din cauza unor costuri de 150 de milioane de euro legate de restructurare precum şi în urma deprecierii monedelor din SUA, Argentina şi Brazilia.
Directorul financiar Clotilde Delbos a reafirmat estimările Renault privind rezultatele din acest an şi a precizat că se aşteaptă la ‘o creştere aproape zero a vânzărilor în Iran’ în semestrul doi din 2018, din cauza sancţiunilor SUA.
Noile proceduri mai stricte de testare a poluării (WLTP) se vor adăuga ‘incertitudinilor’ privind perspectivele din a doua jumătate a anului, a adăugat Clotilde Delbos, fără a da detalii.
Toţi producătorii trebuie să îşi testeze vehiculele utilizând WLTP, înainte ca acestea să fie puse în vânzare. Însă noua procedură armonizată la nivel mondial de testare a vehiculelor uşoare (WLTP), bazată pe date obţinute în condiţii reale de drum, a generat emisii mai mari de dioxid de carbon pentru anumite vehicule, întârziind certificarea oficială şi vânzările.
miliarde de euro
Noile standarde vor intra în vigoare în septembrie.
Renault ‘încă mai are de lucrat’ pentru a îndeplini termenele limită privind certificarea vehiculelor, a afirmat directorul operaţional Thierry Bollore, adăugând că producătorul auto nu se aşteaptă ca această problemă să aibă un impact negativ semnificativ asupra afacerii.
Luna aceasta, Renault a anunţat că în primul semestru a vândut un număr record de 2,067 milioane vehicule la nivel mondial, în creştere cu 9,8% în ritm anual, graţie revenirii pieţelor din Rusia şi America Latină precum şi unei cereri solide în Europa.
Grupul a precizat că mărcile Renault şi Dacia au stabilit fiecare un record de vânzări semestrial, 1,378 milioane pentru marca Renault şi 378.095 vehicule vândute la nivel global pentru marca Dacia.
În Europa, marca Dacia a înregistrat un record semestrial de vânzări, cu 281.225 vehicule înmatriculate (în creştere cu 14,6%) şi o cotă de piaţă record de 2,9% (în creştere cu 0,3 puncte). Această creştere se datorează performanţelor înregistrate de Sandero 2 şi noului Duster, care a înregistrat 63.900 de înmatriculări în şase luni.
Pe regiuni, vânzările din Europa au crescut cu 4,4% până la 1,07 milioane de unităţi în prima jumătate a anului, depăşind creşterea de 2,8% înregistrată la nivelul întregii pieţe auto. Ritmul de creştere a vânzărilor a depăşit 15% în regiunea Eurasia, care include Rusia, şi 18% în America Latină.
De asemenea, Renault şi-a îmbunătăţit previziunile pentru anul 2018, când piaţa auto mondială ar urma să înregistreze o creştere de 3%, faţă de un avans de 2,5% cât estima anterior. Piaţa europeană ar urma să crească cu 1,5%, faţă de 1% anterior. În acest context, grupul intenţionează să profite în 2018 de gama sa reînnoită recent, cu modele precum noul Duster, pentru a continua să-şi crească vânzările în toate regiunile.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.