Renault renunță la actualul sediu central pentru a reduce costurile
Aflat de câteva decenii într-o clădire din Boulogne-Billancourt, cartierul general al grupului Renault, este considerat acum prea mare pentru necesitățile companiei. Cu o mare parte dintre angajați lucrând de la domiciliu și cu dorința de a reduce costurile, șefii Renault au decis să profite de încheierea perioadei contractuale de închiriere a spațiului și să nu prelungească înțelegerea.
Ca urmare, sediul central al grupului francez se va muta într-o clădire ceva mai mică, în apropierea celei actuale și pe malul opus al Senei de Ile de Seguin, acolo unde se afla cândva principala uzină a Renault.
Deși nu au fost făcute publice date concrete cu privire la costurile de închiriere ale clădirilor, un purtător de cuvânt a admis că decizia de a muta sediul central este luată. Astfel, actualul contract pentru clădirea în care se află birourile șefilor grupului se va încheia în vara lui 2022 și nu va fi înnoit. În același timp sunt discuții avansate cu privire la mutarea într-un nou spațiu care va fi gata însă abia în 2025. Până atunci, vor fi închiriate spații temporare.
Renault a anunțat anterior că are în plan să își reducă amprenta imobilizară din zona Parisului cu aproximativ 50% ca parte a unor măsuri de reducere cu două miliarde de euro a costurilor. În același plan este prevăzută și renunțarea la 15.000 de angajați, însă aceștia vor părăsi compania prin plecări voluntare. Cel puțin asta susțin oficialii Renault.
Ca și Renault, grupul francez PSA, acum parte a Stellantis, a renunțat în 2017 la sediul său din centrul Parisului pentru a se muta în suburbia Rueil-Malmaison.
Disponibilizări în Slovenia
Ca urmare a crizei de semiconductori, dar și pentru că producția de la uzina din Slovenia va fi redusă, subsidiara Revoz a Renault va renunţa până la finalul anului la 350 de angajaţi, sau aproximativ 14,5% din forţa sa de muncă.
„Producţia va fi redusă de la 650 la 490 de maşini pe zi”, a anunţat Revoz, subsidiara Renault din Slovenia.
„Condiţiile nesigure din industria auto sunt în principal rezultatul deficitului de semiconductori, dar există şi alte dificultăţi care sunt legate de pandemie şi de costurile materiilor prime”, notează oficialii Revoz.
Unul din cei mai mari exportatori ai Sloveniei, Revoz are în prezent 2.400 de angajaţi care produc modele precum Twingo sau Clio. În acest an compania se aşteaptă la o scădere a producţiei până la aproximativ 105.000 vehicule, de la 140.000 unităţi în 2020.