Renault şi Daimler au rechemat în service 500.000 de vehicule din cauza unor probleme la frâne

Grupul auto francez Renault a anunţat miercuri că a rechemat în service aproape o jumătate de milion de vehicule mărcile Clio şi Kangoo din cauza unor probleme la frâne care afectează şi utilitara Citan a celor de la Mercedes, care este produsă la o uzină din Franţa conform unui acord de cooperare între Renault şi Daimler, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 25 sept. 2014, 06:00
Renault şi Daimler au rechemat în service 500.000 de vehicule din cauza unor probleme la frâne

Un purtător de cuvânt de la Renault a precizat miercuri că procedura de rechemare, care a fost lansată luna trecută, a inclus aproximativ 402.000 de autoturisme subcompact Clio şi 64.000 de utilitare Kangoo produse la uzina de la Maubeuge, nordul Franţei, scrie Agerpres.

În cazul autoturismelor Clio rechemarea vizează modelele produse în perioada februarie-aprilie şi în cazul căror un element component instalat în mod greşit ar putea afecta sistemul de frânare. În cazul utilitarelor Kangoo, este vorba de a corecta instalarea în mod incorect a sistemului de frânare ABS. Renault precizează că aceste defecte nu au provocat niciun accident.

Separat, grupul auto german Daimler a confirmat că a decis să recheme în service utilitarele Mercedes-Benz Citan, care sunt asamblate tot la uzina de la Maubeuge din Franţa, produse în perioada septembrie 2012-mai 2013. În Germania acţiunea vizează 6.597 de utilitare Mercedes-Benz Citan, însă Daimler nu a oferit cifre cu privire la numărul vehiculelor vizate în întreaga Europă.

Utilitara Citan, o derivată a modelului Renault Kangoo, s-a dovedit a fi un vehicul cu probleme pentru Mercedes. În luna mai a anului trecut, Mercedes a rechemat în service 3.500 de exemplare vândute în Europa din cauza unor probleme la airbaguri după ce Citan a primit doar trei din cinci stele la testele de securitate derulate de NCAP (New Car Assessment Programme).

În anul 2010, Renault a pus la punct o alianţă cu Daimler pentru a putea coopera în domeniul utilitarelor, vehiculelor mici şi motoarelor. În cadrul acestei alianţe, anul trecut, 137.715 de vehicule au ieşit de pe liniile de asamblare ale uzinei Renault de la Maubeuge, dintre care 17.687 au fost Mercedes Citan.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...