Renault şi Nissan trebuie să eficientizeze luarea deciziilor – directorul general al alianţei

Economica.net
18 03. 2019
nissan_renault_79682000_49350900_15708400_87149300

Declaraţia vine după ce săptămâna trecută cei trei parteneri de alianţă, Renault, Nissan şi Mitsubishi, au anunţat că înfiinţează un nou organism care va gestiona alianţa şi va fi condus de preşedintele Renault.

Noul organism va permite o consultare mai strânsă între companii şi o gestionare a parteneriatului într-un mod mai echilibrat decât era în precedenta structură, când prea multă putere era concentrată în mâinile lui Ghosn, au precizat cei trei producători auto.

Deciziile vor fi luate prin consens, a anunţat Senard, care a dat asigurări că nu doreşte să fie ales preşedinte al Nissan, post devenit vacant după arestarea lui Ghosn în noiembrie, în urma acuzaţiilor de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere.

„Am ajuns la concluzia că trebuie să simplificăm foarte mult procesul de luare a deciziilor în alianţă. Vreau ca oamenii care au putere de decizie în fiecare compania să fie mai atent supervizaţi”, a afirmat duminică Jean-Dominique Senard. Acesta a adăugat nu sunt planuri în prezent pentru schimbări în structura acţionariatului.

Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault – Nissan – Mitsubishi, în condiţiile în care pe cele mai mari pieţele auto globale – China, SUA şi Europa – cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.