Renault va construi vehiculul electric Bluecars, în Franţa
Până acum, modelul Bollore Bluecar cu patru locuri era construit numai în Italia, în cadrul unei societăţi mixte cu casa de design italiană Pininfarina. Conform acordului care urmează să fie dat publicităţii în cursul zilei de marţi, producţia va începe în semestrul doi din 2015 la fabrica Renault din Dieppe (nord-vestul Franţei), a declarat un purtător de cuvânt al companiei franceze.
Societatea mixtă va fi deţinută în proporţie de 70% de Bollore şi 30% de Renault.
Programul ‘car-sharing’ este derulat în Paris, Lyon şi Bordeaux. Bollore a semnat acorduri pentru furnizarea de vehicule electrice şi în Londra şi Minneapolis.
Renault se află într-un proces de extindere rapidă pe alte continente, compania urmând să prezinte primele 4×4 Duster asamblate în Indonezia, după ce în luna mai a demarat procedurile pentru asamblarea berlinei Fluence în Malaezia, iar în luna aprilie a prezentat un plan de investiţii în valoare de 162 de milioane de euro pentru a produce două noi vehicule la uzina sa de la Curitiba (Brazilia).
Anterior, în luna decembrie 2013, şeful Renault, Carlos Ghosn, a semnat un acord pentru înfiinţarea unei societăţi mixte în China împreună cu constructorul local Dongfeng. Viitoarea uzină de la Wuhan ar urma să demareze producţia în 2016 iar primele modele vor fi de tip SUV. Renault, singurul mare producător auto mondial care nu are încă o uzină în China, vrea să vândă 600.000 de vehicule pe an în cea mai mare piaţă auto din lume.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.