Renault va investi 200 milioane de euro în Turcia pentru a produce noul Megane sedan

Societatea mixtă Oyak-Renault va produce noul model Megane sedan în Turcia, după o investiţie de 200 milioane de euro în liniile de producţie, a declarat miercuri directorul general de la Oyak-Renault, Tunc Basegmez, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 07 sept. 2016, 19:37
Renault va investi 200 milioane de euro în Turcia pentru a produce noul Megane sedan

Tunc Basegmez a precizat că Oyak-Renault şi-a propus o ţintă totală de producţie de 500.000 de unităţi din noul Megane sedan, cu o capacitate anuală de producţie de 90.000 de unităţi, urmând ca 80% din automobilele produse în Turcia să fie exportate.

Oyak-Renault este controlată în proporţie de 51% de grupul auto francez Renault iar restul de 49% este deţinut de Oyak, fondul de pensii al armatei turce.

Specializată în producţia de caroserii şi de autoturisme, precum Clio şi Fluence, uzina Renault din Bursa, produce aproximativ 400 de automobile în fiecare schimb sau 360.000 de vehicule pe an.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Termoenergetica taie din nou apa caldă pentru o mare parte dintre bucureșteni. O situație deja obișnuită în oraș. Compania anunță lucrări care vor afecta locuitorii din sectoarele 1,2, 4 și 6
Termoenergetica taie din nou apa caldă pentru o mare parte dintre bucureșteni. O situație deja obișnuită în oraș. ...
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă luni că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice,......
Valul cripto revine: Care este presale-ul care a strâns deja peste 1 milion de dolari?
Valul cripto revine: Care este presale-ul care a strâns deja peste 1 milion de dolari?
După o perioadă de corecții și ezitări, piața cripto dă din nou semne clare de revenire. Volatilitatea este din nou ...
Datoria și deficitul bugetar al României necesită un plan de acțiune credibil
Datoria și deficitul bugetar al României necesită un plan de acțiune credibil
Situația actuală a datoriei României prezintă o paralelă îngrijorătoare cu cea a Greciei în primele etape ale crizei ...
Bitcoin se menține stabil. Piețele așteaptă decizia Fed privind dobânda cheie și votul Senatului SUA privind “Genius Act”
Bitcoin se menține stabil. Piețele așteaptă decizia Fed privind dobânda cheie și votul Senatului SUA privind “Genius ...
După ce a înregistrat o creștere până la 110.000 de dolari și apoi o scădere până la 103.000 de dolari, bitcoin ...